Unde pierde şi unde câştigă Iaşul în comparaţie cu celelalte judeţe. Suntem lideri la cheltuieli de personal şi asistenţă socială

luni, 03 aprilie 2023, 01:50
2 MIN
 Unde pierde şi unde câştigă Iaşul în comparaţie cu celelalte judeţe. Suntem lideri la cheltuieli de personal şi asistenţă socială

După veniturile obţinute anul trecut, administraţia judeţului s-a situat abia a cincea, după Cluj (770,8 milioane lei), Prahova (665,1 milioane), Tulcea (594 milioane) şi Constanţa (592,7 milioane lei). 

Cu aproape un milion de lei mai puţin ca Iaşul a avut Suceava (567,6 milioane de lei), urmată de Timiş (547,1 milioane) şi Bihor (544,5). Cât priveşte veniturile proprii, deşi sunt cele mai mari din istoria de 30 de ani a CJ Iaşi, respectiv 212 milioane de lei, reprezintă de peste două ori mai puţin decât Clujul.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Dezvoltării, Clujul a fost anul trecut şi cel mai mare „cheltuitor”, cu 748,6 milioane de lei. De data asta, Iaşul prinde loc pe podium, cu 605,8 milioane, după Prahova (613,3 milioane).

CITESTE SI: Bugetul județului Iași, cât costă timpul pierdut: s-au dublat costurile pentru Axa rutieră Iași-Suceava și pentru restaurarea Filarmonicii

Dar Clujul a direcţionat peste 300 de milioane de lei către proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, în timp ce Iaşul şi Prahova abia au alocat în jur de 100 de milioane fiecare.

Administraţia judeţului Cluj a alocat în 2022 cei mai mulţi bani şi pentru partea de cultură, recreere şi religie, puţin peste 100 de milioane. Iaşul a pus 92,5 milioane, iar Bihorul, aproape 90 de milioane. Ilfovul a cheltuit cel mai puţin pentru activităţile din acest domeniu, doar 15 milioane de lei.

În schimb, Iaşul e primul din ţară la capitolul Asigurări şi asistenţă socială, cu 216 milioane de lei (urmat de Vaslui, 194 de milioane, şi Constanţa, 165 mil. lei). Acesta este şi motivul pentru care şi cheltuielile de personal au fost cele mai mari, 187,5 milioane de lei, pe locul 2 la acest capitol urmând Timişul, cu 173,7 milioane.

CITESTE SI: Bugetul judeţului pe 2023. Episodul I, o prezentare ceţoasă din care se vede totuşi că Bihorul şi Clujul sunt înaintea Iaşului

Nu întotdeauna administraţia judeţului e în top. În privinţa cheltuielilor de capital, care reprezintă o măsură directă a investiţiilor, respectiv a secţiunii de dezvoltare din buget, Consiliul Judeţean a raportat doar 16 milioane de lei – mai mult decât Brăila, Olt, Maramureş, Constanţa şi Tulcea. Pe de altă parte, nu e nicio surpriză că, la acest capitol, liderul autoritar este Bihorul, cu 179 de milioane de lei alocate pe tot cuprinsul anului trecut.

Totuşi, CJ Iaşi a început anul 2023 cu un buget record, cel puţin partea veniturilor reuşind să depăşească o barieră, cea de 600 de milioane de lei. 

Comentarii