VIDEO O fetiță de doi ani a murit în aeroportul din Kabul, după ce a fost călcată în picioare de mulțime

duminică, 22 august 2021, 14:32
2 MIN
 VIDEO O fetiță de doi ani a murit în aeroportul din Kabul, după ce a fost călcată în picioare de mulțime

Șapte persoane și-au pierdut viața în haosul de la aeroportul din Kabul, dintre care și o fetiță de doar doi ani. Aceasta era fiica unei interprete pentru o companie americană.

O mulțime de afgani încearcă să plece din țară, astfel că la aeroportul din Kabul este un imens haos. Șapte persoane și-au pierdut viața, conform militarilor britanici. Printre acestea se numără și o fetiță de doar doi ani, fiica unei interprete pentru o companie americană, potrivit The New York Times.

Femeia se afla la aeroportul din Kabul, alături de familie, în încercarea de a părăsi țara. Într-un moment în care mulțimea s-a amplificat, toți membri familiei au căzut la pământ. Interpreta și-a pierdut fiica din vizor, iar scurt timp mai târziu a aflat că a fost călcată în picioare până a murit.

„Am simțit pură teroare. Nu am putut să o salvez”, a mărturisit femeia.

Un jurnalist The Independent a declarat că a asistat la câteva decese cauzate de mulțime, dar și de căldura de la aeroportul din Kabul.

Acesta a mai spus că a văzut o fetiță de opt ani care dezvelea un cadavru, descoperind că este, de fapt, mama ei. Copila a leșinat în acel moment.

„Am văzut patru persoane care au fost zdrobite, în doar o oră. Cu siguranță sunt mult mai multe astfel de cazuri în zone în care nu avem acces”, a spus jurnalistul.

Sursa: stirile PRO TV

Comentarii