Examen important duminică la Iași: REZIDENȚIAT. 74 de săli, mii de candidați
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Examen important duminică la Iași: REZIDENȚIAT. 74 de săli, mii de candidați

GALERIE
concurs
  • concurs
- +

Peste 70 de amfiteatre şi săli de concurs au fost pregătite de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" pentru buna desfăşurare a examenului de rezidenţiat.

Rectorul UMF "Gr. T. Popa", Viorel Scripcariu, a declarat că, la Iaşi, la concursul de rezidenţiat s-au înscris 2.147 de candidaţi. Aceştia vor susţine examenul în 74 de săli de curs şi amfiteatre, care aparţin celor cinci universităţi de stat.

"Dacă numărul candidaţilor la Medicină înscrişi la Iaşi este aproape egal cu cel de anul trecut (1.086 faţă de 1.087), la Medicină Dentară numărul candidaţilor este mult mai mic faţă de anul trecut: 508, faţă de 668. La Farmacie, în schimb, a crescut semnificativ numărul de candidaţi: 553, faţă de 360, anul trecut. Aşadar, concurenţa va fi mai mare în acest an, având în vedere că numărul de poziţii scoase la concurs a scăzut dramatic faţă de sesiunea noiembrie 2020: Ministerul Sănătăţii a scos la concurs doar 6.219 locuri şi posturi, faţă de 9.011. Din cauza crizei epidemiologice, am luat măsuri extraordinare pentru siguranţa candidaţilor. Pentru concursul de rezidenţiat au fost pregătite 74 de amfiteatre şi săli de concurs, atât de la universitatea noastră, cât şi de la celelalte universităţi de stat din Iaşi - Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Universitatea Tehnică, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii şi Universitatea de Arte", a afirmat rectorul UMF Iaşi.

El a spus că accesul la concursul de rezidenţiat se poate face doar cu certificat verde sau rezultat negativ la teste RT-PCR sau antigen.

Concursul de rezidenţiat se va desfăşura duminică, în cele şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

Repartizarea candidaţilor pe săli se face diferenţiat, pe domeniile pentru care s-au înscris, de către fiecare universitate de medicină şi farmacie. Începând cu ora 8,30, candidaţii pot intra în sala în care au fost repartizaţi, în urma termoscanării, în cazul în care temperatura nu depăşeşte 37,3 grade. La intrare candidaţii au obligaţia de a renunţa la masca cu care se prezintă (care se aruncă în coşurile speciale) şi vor purta masca medicală primită din partea organizatorilor la intrarea în clădirea de concurs şi se legitimează în faţa şefului de sală cu buletinul/ cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiţi în sala de concurs. Candidaţii a căror temperatură depăşeşte 37,3 grade C vor fi repartizaţi în săli speciale cu această destinaţie.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro și news.umfiasi.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

Alexandru LĂZESCU

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

Deşi în plan emoţional sunt de înţeles dezamăgirile privind formarea noii alianţe de guvernare PNL-PSD şi comportamentul lui Iohannis, acestea sunt expresia unei viziuni idilice asupra politicii, fără nici o legătură cu realitatea.

Filmuletul zilei

opinii

Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

Nichita DANILOV

Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

Citit cap-coadă, poemul lui Robert Şerban e cât se poate de coerent. Imaginile se leagă între ele, ideile sunt duse până la capăt. Aproape nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Şi faptul acesta e de-a dreptul fascinat. Oare de ce dadaiştii nu alegeau o temă? De ce scrisul lor e disparat, alcătuit din unghiuri, cercuri şi linii frânte ce par a nu avea prea multe puncte comune cu realitatea?? Hazardul poate fi provocat şi apelând la logică şi raţiune. La inspiraţie poetică.

Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

Ciprian IFTIMOAEI

Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

Articolul din această săptămână încheie seria dedicată evenimentelor demografice (natalitatea, mortalitatea, nupţialitatea şi divorţialitatea) analizate pe baza statisticilor oficiale, relevante la nivel naţional şi pentru judeţul Iaşi. În luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - septembrie 2021: 2702 divorţuri, iar trendul a rămas constant, cu peste 2000 de separări de cupluri, până în iunie 2021.

Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

Michael ASTNER

Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

În loc de motto: Să luptăm pentru pace până nu mai rămâne piatră peste piatră!

pulspulspuls

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Aventurile consilierului Balalaicu de la partidoiul ieşean, care caută un post bun pe la vreun minister, dar, desigur, s-ar mulţumi şi cu ceva pe plan local, dar care musai să producă caşcaval, aventuri pe care le-am povestit aici la gazetă exclusiv din dorinţa de a arăta cum merg lucrurile în politichia ieşeană, au stârnit un interes neaşteptat în rândul cititorilor noştri şi nu numai. 

Caricatura zilei

Moș Nicoale & Co

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.