anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 27.05.2022

Foaie de observaţie post-electorală pentru politica şi societatea românească

GALERIE
Alexandru Lazescu
  • Alexandru Lazescu
- +

România va intra în anul 2021 cu o formulă guvernamentală de coaliţie potenţial instabilă care va trebui să gestioneze nu doar pandemia, în particular campania de vaccinare, ci şi provocări economice majore într-un context geopolitic tot mai complicat.

Cum arată România post-electorală, ca peisaj politic şi ca societate? Previzibil, nu tocmai bine. Însă cine stă bine în ziua de azi, dacă ar fi să ne uităm la spaţiul occidental în ansamblu, cu o pandemie greu de gestionat mai peste tot, cu un impact economic încă greu de estimat al acesteia, cu tensiuni sociale în creştere, cu o agresivă revoluţie culturală de sorginte neo-marxistă pe val, mai ales peste Ocean, cu utopice proiecte de „combatere a schimbărilor climatice provocate de om” care riscă să facă şi Europa şi America, sub noua baghetă prezidenţială Biden, şi mai vulnerabilă în marea confruntare geopolitică a momentului cu o Chină care îşi consolidează poziţia, influenţa pe plan global, pe toate planurile: economic, tehnologic, militar? E adevărat însă, pe de altă parte, că România are un sistem instituţional mai şubred şi mai neperformant chiar prin comparaţie cu ţări din imediata noastră vecinătate.Aşa că în acest context avem toate motivele să privim evoluţiile de anul viitor cu rezerve, dacă suntem relativ optimişti, cu îngrijorare în caz contrar.

Iar una dintre explicaţiile care ne pot îndrepta mai degrabă către a doua variantă este chiar formula de guvernare cu care se va porni la drum de acum încolo. Una inerent complicată, destul de instabilă, în care primele două partide ca pondere electorală au nu doar agende şi interese foarte diferite, ci şi o sumă de resentimente adunate în timp. Discursul pe care îl auzim în aceste zile este, desigur, acela că vor trece peste astfel de lucruri de dragul interesului naţional. Însă, realist, ştim că este vorba doar de nişte semnale de PR. Mai ales că în fapt şi USR-Plus este compus din două partide, între care s-au acumulat de asemenea destule tensiuni. Cât priveşte UDMR, acesta este un partid disciplinat, profesionist, cu care se poate în principiu colabora bine. Care, faţă de ceilalţi parteneri, are şi avantajul unui bazin de alegători asigurat, indiferent de rezultatele guvernării, aşa că nu are de ce să încerce să câştige puncte electorale în dauna partenerilor de la guvernare. Apar însă două probleme. Prima e aceea că anumite cerinţe mai radicale din obişnuita sa agendă politică, ale cărei elemente de fond le ştim deja, ar putea irita o parte din electoratul liberal şi chiar userist din Transilvania. A doua este o posibilă intrare în coliziune cu anumite cerinţe de „reformă” exprimate de USR-Plus, precum cele din domeniul justiţiei, de pildă desfiinţarea Secţiei Speciale, chestiuni pe care UDMR nu le-a agreat în trecut. Marota cu Secţia Specială este văzută mai ales de către USR-Plus ca un element de propagandă util, deşi cei care o susţin sunt în pană reală de argumente, nu au reuşit să explice de ce o structură independentă în care membrii sunt numiţi de CSM este mai nocivă decât un departament intern în DNA prin intermediul căruia procurorii care instrumentează rechizitorii pot face presiuni în mod direct asupra judecătorilor care trebuie să se pronunţe asupra acestora. Însă această dificultate logică nu-i va împiedica pe cei care fac din desfiinţarea Secţiei Speciale o temă majoră de propagandă politică să susţină că existenţa acesteia afectează grav independenţa Justiţiei.

În ceea îl priveşte, PNL se confruntă cu două mari provocări politice şi cu una economică. Dând primul ministru este şi partidul care va plăti cel mai mare preţ pentru neîmplinirile guvernării. În al doilea rând, are alături un partid, USR-Plus, care deşi inferior ca pondere parlamentară (însă nu cu mult) are ca ambiţii declarate pentru viitor: să fie vioara întâi în guvernarea România şi să dea chiar următorul preşedinte. Este un partid a cărui strategie va fi aceea de a încerca să pună eşecurile pe seama liberalilor, în timp ce va spune că ceilalţi îi sabotează „demersul reformist” cu care ar putea schimba faţa României dacă i s-ar permite. În afara de asta, după cum am văzut în trecut, apar întotdeauna probleme atunci când şeful Executivului nu este şi liderul principalului partid aflat la guvernare.

În plan economic, în ciuda declaraţiilor entuziaste privind un fel de nou „Plan Marshall” european pentru România, peisajul este destul de complicat. O serie de analize din The Economist pun în discuţie impactul unei posibile creşteri a inflaţiei, e drept o ipoteză care nu este considerată foarte probabilă. În momentul de faţă guvernele pot totuşi gestiona deficitele publice uriaşe datorită faptului ca dobânzile sunt extrem de mici, aproape zero, ceea ce face suportabil serviciul acestora. Dacă însă dobânzile ar creşte, multe guverne ar intra în enorme dificultăţi sau chiar în blocaj. Or, toate aceste evoluţii de pe plan internaţional, vor avea reverberaţii serioase şi la noi. Sunt provocări deloc uşor de gestionat chiar şi pentru guverne mai competente şi cu un solid sprijin politic.

PSD parte cel mai bine poziţionat să exploateze un context care îi este în bună măsură favorabil. Mai ales că, alături şi de alte partide ca Pro România, a reuşit să-i creeze în spaţiul public o imagine nefavorabilă lui Florin Cîţu în calitatea sa de ministru de finanţe. Am văzut deja, în perioada 2011-2012, că oricât ai încerca să explici, cu argumente, raţiunea din spatele unor decizii nepopulare, reacţia publicului este până la urmă una emoţională. Iar Florin Cîţu nici nu este un bun comunicator, aşa cum a fost, de exemplu, Teodor Stolojan. În primul rând PSD va recupera în bună măsură electoratul Pro România, ceea ce îi va aduc câteva procente în plus. Însă nu aceasta ar putea fi miza principală. Am văzut că Vasile Dîncu, principalul strateg al partidului, vorbeşte de modernizarea PSD. Nu e ceva simplu, dar oricum se face mai uşor în opoziţie. Ţinta majoră pare să fie un segment important din electorat, undeva între 20 şi 25 procente, care în general vota, dar nu a făcut-o acum, de unde şi cea mai slabă participare la vot de după 1990. Probabil pentru că a fost dezamăgit cam de toate formaţiunile politice. Pe acest electorat se va bate şi USR-Plus, dar şi alte partide, poate unele noi, poate altele oarecum reformate. Cât îi priveşte pe liberali, ei sunt din start în poziţia cea mai defavorabilă din acest punct de vedere. Fiind la guvernare, nu le va fi deloc uşor să se bată pentru acest electorat. Pe de altă parte, deşi acelaşi Vasile Dîncu a respins ideea ca, sub impactul ascensiunii AUR, PSD să preia elemente ale unui discurs în care să facă mult mai frecvent trimitere la interesul naţional, cu exprimarea unor rezerve faţă de o serie de poziţii ale Bruxelles-ului, o astfel poziţionare rămâne una tentantă. O parte a populaţiei a depăşit stadiul în care orice critică la adresa Comisiei Europene era percepută ca o adevărată blasfemie, iar derapajele ideologice radicale din Occident, amplificate masiv în acest an, întăresc aceste rezerve.

În ceea ce priveşte fenomenul AUR, se alunecă pe o pantă simplistă de abordare: o căinare naţională combinată cu înfierarea. Sigur, nu e greu deloc să-i înfierezi, găseşti destule când te uiţi la fauna politica de acolo. Însă ceea ce ar trebui analizat şi înţeles este altceva: care sunt cauzele, reale nu imaginare, ale acestui fenomen, oricât de nefrecventabili ar fi mulţi dintre cei care l-au exploatat? Indiferent cine i-a finanţat şi i-a ajutat (sunt speculaţii, nu tocmai uşor de verificat, privitoare la reţele cu oameni din servicii sau care au fost în trecut în servicii care ar sprijini AUR, şi în oglindă USR-Plus), un lucru este evident, aceştia au capitalizat un curent de opinie existent în societate. Au găsit un teren lăsat liber cam de toată lumea şi l-au valorificat. Între timp am văzut şi o altă explicaţie apărută în spaţiul public, una care vede în acest fenomen un efect al moştenirii comuniste, teorie greu de susţinut fie şi datorită faptului că AUR şi USR-Plus au amândouă cele mai extinse segmente de alegători tineri în raport cu celelalte partide.

Pe acest fond am văzut că s-a tras imediat concluzia că ţara alunecă către extremism şi că astfel ne îndepărtăm de Europa civilizată. Însă ceea ce s-a întâmplat în România la ultimele alegeri este departe de fi un fenomen unic în Europa. Nici pe departe, vedem lucruri similare mai peste tot, în Germania, Franţa, în Italia şi reacţii la fel de superficiale la nivelul elitelor politice tradiţionale şi al cercurilor intelectuale de acolo. Însă în loc să încerci să înţelegi fenomenul, care combină o revoltă antisistem cu o reacţie de respingere a desantului ideologic progresist venit din Occident, îi pui o etichetă, decretezi că, vai, Romania este înapoiată, şi gata.

O întrebare legitimă este dacă o mişcare politică ca AUR, eclectică, lipsită de o structură organizaţională coerentă, cu mulţi lideri cu un CV uşor de atacat, va putea rezista sau se va dezagrega aşa cum s-a întâmplat cu defunctul PPDD? Una este să captezi emoţional un electorat în campanie şi cu totul altceva să funcţionezi ca un partid politic în adevăratul sens al cuvântului, mai ales atunci când spre deosebire de ceilalţi nu ai nici un fel structuri în teritoriu. În afară de asta, după o reţetă tipic românească, este de aşteptat să vedem o competiţie pentru influenţă internă, probabil la vedere, între liderii formaţiunii. Cu atât mai mult cu cât AUR nu are în fapt în prezent un lider unanim recunoscut, iar cei care se vor bate pentru o astfel de postură au viziuni destul de diferite privind strategia şi mesajele publice, mai radicale sau mai moderate.

Însă indiferent de soarta viitoare a AUR-ului apariţia acestuia pe scena publică va avea probabil consecinţe semnificativ mai serioase decât cele din trecut ale PPDD-ului. O primă întrebare deschisă, menţionată anterior, este dacă PSD, anticipând o dezagregare a AUR, va încerca să preia o parte din mesajul acestuia, şi poate chiar o parte dintre parlamentari, sperând că poate valorifica electoral o astfel de zestre. Un posibil model este ceea ce face Emmanuel Macron în Franţa în încercarea de a rupe din electoratul lui Marine Le Pen. O a doua întrebare importantă este dacă apariţia AUR va stimula sau din contra, va inhiba, apariţia unei structuri politice conservatoare reale mai consistentă, mai credibilă, pe scena noastră politică. O dificultate majoră este aceea că este extrem de greu să găseşti pe cineva care să fie în egală măsură considerat acceptabil în cercurile intelectuale conservatoare, dar şi capabil să mobilizeze la nivelul publicului un segment electoral important. Ceea ce s-a întâmplat cu Donald Trump în America, care a fost rejectat de o bună parte a establishment-ului republican, ilustrează această dificultate majoră.

În acest context mai există şi un alt pericol real. Acela ca de acum încolo, plecând ca justificare de la AUR, mass media şi elitele intelectuale, preponderent de stânga, să eticheteze imediat drept „periculoase derapaje de extremă dreapta” orice puncte de vedere care exprimă critici la adresa UE sau care se abat de la abordările liberale standard, de la cele referitoare la schimbările climatice la definiţia familiei sau studiile de gen. Să nu uităm că mulţi dintre cei care se declarau oripilaţi de „conservatori extremişti” ca Adrian Papahagi sau Mihai Neamţu, treceau în acelaşi timp cu mare uşurinţă peste grobianismul şi violenţa de limbaj din unele declaraţii sau postări de pe Facebook făcute de Andrei Caramitru şi de colegii săi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Toni HRIŢAC

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Anunţul companiei Iulius apropie de sfârşit o dezbatere publică care în urmă cu trei ani a mobilizat societatea civilă ieşeană. Au fost douăsprezece ore de discuţii aprinse, marcate de suspiciune şi neîncredere. Este însă atributul unui oraş de valoare să scoată o asemenea soluţie după discuţii încinse.

opinii

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

Alexandru CĂLINESCU

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

După ce reluaseră sloganul clasic, „să punem stavilă extremei drepte”, au descoperit că extrema stângă, sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon, a devenit mai periculoasă decât partidul lui Marine Le Pen. În consecinţă, executivul actual (căruia comentatorii îi prevăd o viaţă scurtă) a fost alcătuit în aşa fel încât să „ciupească” (scuzaţi termenul) din electoratul mélenchonist.

Cine ocupă scaunul gol?

George PLEȘU

Cine ocupă scaunul gol?

Iaşul are nevoie de un organism care să direcţioneze, să ghideze şi să potenţeze eforturile culturale ale comunităţii, de la administraţia locală şi instituţiile culturale de stat, la societatea civilă, sectorul cultural independent şi până la publicul existent şi dezvoltarea de noi audienţe. Fie că se va chema Institutul Cultural Ieşean sau în orice alt fel, înfiinţarea sa este esenţială pentru a reprezenta interesele industriilor culturale şi creative şi a realiza cât mai rapid o strategie culturală care să facă parte dintr-o viitoare strategie de oraş.

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

dr. Eugen TÂRCOVEANU

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

Alături de alte mari personalităţi chirurgicale, profesorul Victor Strat se înscrie în galeria celor care au contribuit la progresul şi modernizarea chirurgiei din ţara noastră. Şcoala pe care a format-o îi este pe deplin recunoscătoare şi îi va păstra o vie amintire.

pulspulspuls

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Tare ne-am mai amuzat alaltăieri, stimaţi telespectatori, când l-am auzit pe fostul şef liberal nea Şică Orban dezvăluind boborului, la o emisiune teve şi oră de maximă audienţă, şi chiar de ziua lui, cum a trebuit el săracul să-i paraşuteze pe listele parlamentare liberale pe actualul premier Ciucă şi pe actualul menistru al Justiţiei Predoiu, totul la intervenţii din afara partidului (de la Cotroceni, adicătelea). 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.