De Sănătate

Punem punctul pe știi

DSP-urile din țară au intrat în vizorul ministerului din cauza întârzierilor la eliberarea documentelor solicitate

vineri, 10 iunie 2016, 01:53
1 MIN
 DSP-urile din țară au intrat în vizorul ministerului din cauza întârzierilor la eliberarea documentelor solicitate

Ministerul Sănătăţii (MS) a sesizat recent că există întârzieri în ceea ce priveşte eliberarea documentelor pentru personalul medical. În acest sens, până pe data de 15 iunie, reprezentanţii MS au solicitat ca toate Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) din ţară să facă publice numele şi prenumele persoanei responsabile pentru preluarea şi gestionarea documentelor, persoana înlocuitoare în situaţii deosebite, orarul de lucru şi numărul de telefon unde pot fi găsite persoanele responsabile. De asemenea, DSP-urile vor fi obligate să respecte termenul de cinci zile lucrătoare în care trebuie să trimită dosarele la MS.

„Erau necesare aceste măsuri, deoarece o mare parte a personalului medical se plânge de întârzieri la eliberarea diverselor certificate profesionale. În urma sesizărilor s-au analizat procedurile de depunere şi procesare şi a rezultat că una dintre probleme o reprezintă preluarea deficitară a dosarelor la DSP-uri. A doua problemă o reprezintă fapul că personalul din minister, în orarul de preluare a apelurilor telefonice, trebuia să facă şi procesare paralelă a dosarelor“, au precizat reprezentanţii MS. De asemenea, aceştia spun că aceste măsuri pot contribui la scurtarea perioadei de eliberare a certificatelor şi să reducă numărul dosarelor care se întorc la solicitanţi pentru completări. 

 

Comentarii