Toţi vatmanii RATP, testaţi în perioada următoare direct în trafic

vineri, 17 ianuarie 2014, 17:59
2 MIN
 Toţi vatmanii RATP, testaţi în perioada următoare direct în trafic

Şefii regiei vor astfel să prevină accidentele datorate neîndemânării şi lipsei prezenţei de spirit ale vatmanilor.

Regia Autonomă de Transport Public începe să ia măsuri în urma coliziunii dintre cele două tramvaie din decembrie anul trecut. Toţi vatmanii urmează să fie testaţi în practică în perioada următoare. Aceştia vor face simulări pe teren a unor defecte care pot apărea ori la unul dintre sistemele de frânare, la motor sau în cazul lipsei de tensiune în reţea. Conducerea regiei va analiza modul de reacţie a vatmanilor şi în faţa unor situaţii neprevăzute în trafic. Simulările vor avea loc pe timp de noapte, cel mai probabil în zona Pădure, unde panta liniei de tramvai este ridicată. „Vom simula nişte defecte, să vedem cum reacţionează vatmanii. Vom face grupe de câte 15 persoane şi noaptea îi vom scoate şi vom face tot felul de simulări, dacă rămâne fără un sistem de frâne sau intră cineva în faţă. Multe au fost deja întâlnite de vatmani în decursul anilor, dar de această dată le vom face în formă organizată“, a precizat Maricel Ghercă, directorul RATP. Transportul public cu tramvaiul ar urma să fie îmbunătăţit şi prin refacerea semnalizării rutiere în intersecţiile sau zonele traversate de tramvaie. În acest sens, conducerea regiei a început deja demersuri cu Poliţia Rutieră.

Aceste măsuri vin după accidentul din decembrie, atunci când două tramvaie s-au ciocnit pe strada Arcu. Vatmanul din tramvaiul 6 care se îndrepta spre Piaţa Unirii a susţinut la acea vreme că a rămas fără tensiune în reţea şi a scăpat vagonul la vale. Acesta a izbit partea frontală a unui alt tramvai care se afla în spate şi circula pe traseul 3. În urma accidentului, nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Accidentul este anchetat în continuare de Poliţie.

Comentarii