De Business

Punem punctul pe știi

Iata criza!

Subtitlu

vineri, 24 aprilie 2009, 18:16
3 MIN
 Iata criza!

Efectele crizei economice incep sa se vada din avion. Iesenii s-au imbulzit ieri cu miile la tirgul de locuri de munca de la Casa de Cutura a Studentilor, cozile intinzindu-se pe mai multe rinduri, inclusiv pe treptele de la intrare ale cladirii.

Agentii de paza abia daca mai puteau sa tina piept valurilor de oameni care se impingeau unii pe altii ca sa intre mai repede in sala. Pentru a evita haosul, persoanele aflate in cautarea unui serviciu erau lasate sa treaca numai grupate cite 20-30 o data.

Daca in anii precedenti persoanele prezente la tirgurile de job-uri organizate de Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) erau de ordinul sutelor, ieri numaratoarea a fost data peste cap. La orele prinzului, in Foaierul Casei de Cultura a Studentilor nu se mai putea arunca nici macar un ac. "Este plin. Asa a fost de dimineata incontinuu. Potrivit estimarilor noastre, numarul celor care au participat azi (n.r. – vineri) la tirgul din Iasi se ridica la peste 2.800", a apreciat Elena Toarba, purtatorul de cuvint al institutiei.

De asemenea, si media de virsta a iesenilor interesati de un post de munca s-a schimbat fata de anii anteriori. In conditiile in care majoritatea participantilor la astfel de tirguri erau studenti sau proaspat absolventi, acum proportia cea mai mare s-a intors in favoarea celor de peste 40 de ani. "Este vorba de persoane disponibilizate la finele anului trecut, dar si anul acesta, unde media de virsta e de 45 de ani", a motivat Toarba.

Unul dintre standurile cele mai aglomerate a fost cel al combinatului Fortus care a anuntat ca scoate la bataie 225 de slujbe noi, atit pentru persoanele cu studii medii cit si pentru cele cu studii superioare. "Dati-mi un buletin sa va iau datele personale de identificare si un numar de telefon la care puteti fi contactat. Luni dimineata va astept la resurse umane, in pavilionul mare intre orele 9-15.30, cu o cerere in care sa precizati toate calificarile pe care le aveti si, de asemenea, un CV", erau indemnati oamenii de reprezentantele Fortus SA.

Eugen Munteanu este una dintre persoanele care si-a incercat norocul si a precizat ca acum asteapta rezultatele. "Eu am mai facut in urma cu citeva saptamini o cerere, dar sa speram ca doua nu strica", a comentat Munteanu.

Pentru un serviciu la Combinatul de Utilaj Greu a optat si Dan Luchian, de 50 de ani, inscris pe lista de sora sa. "Trebuie ca CV-ul sa fie scris musai la calculator? Ca nu avem posibilitatea", a intrebat femeia.

Oficialii Fortus au raspuns ca sint interesati in principiu de experienta acumulata, nu de forma CV-ului. Virsta pe care o au le-a facut insa pe unele persoane nici macar sa nu se apropie de anumite standuri. Astfel, doua femei de aproximativ 40 de ani fiecare au marit pasul in dreptul mesei de lucru apartinind societatii Training Cariere SRL care cauta asistent manager. "Trebuie sa ai picioare de caprioara, draga, pentru a fi secretara si virsta de vreo 18 ani. Nu-i loc pentru noi aici", a comentat una dintre vizitatoare.

In domeniul asigurarilor, recrutarea de personal nou nu pare insa sa fi pus prea multe piedici. O tinara ce s-a aratat interesata de un post in cadrul firmei Grave Romania SRL a trecut lejer prima proba de evaluare. "Aveti bacalaureatul luat? Atunci indepliniti toate conditiile", a imbiat-o reprezentanta companiei. Tinara a refuzat insa sa lase datele de contact cind a auzit ca un job de inspector de asigurare presupune si deplasari in afara orasului.

Potrivit datelor centralizate de AJOFM, organizatorul evenimentului de ieri, oferta de locuri de munca inaintata de angajatorii ieseni in cadrul tirgului a totalizat aproximativ 1.400 de posturi. Totodata, dupa cum sustin oficialii institutiei, circa 1.200 de ieseni au fost selectati in vederea unei posibile colaborari cu firmele participante.

"Au fost incadrate pe loc 24 de persoane, din care 11 din Iasi si 13 la Pascani. Urmeaza ca intr-un interval de 30 de zile sa facem monitorizarea pentru a vedea exact citi au fost angajati efectiv si, in acest fel, sa avem o idee asupra eficientei evenimentului", a conchis purtatorul de cuvint al AJOFM.

Printre cei care au batut deja palma cu angajatorii se numara doi ingineri constructori, un mecanic agricol, un timplar universal, un lacatus mecanic, un instalator si un sef de atelier.

Comentarii