De Business

Punem punctul pe știi

Logan furgoneta poate fi comandat la Iasi incepind de saptamina viitoare

marți, 23 ianuarie 2007, 21:11
2 MIN
 Logan furgoneta poate fi comandat la Iasi incepind de saptamina viitoare

Loganul furgoneta, lansat oficial ieri de producatorul autohton de autovehicule Dacia, poate fi comandat in Iasi incepind cu saptamina viitoare. Potrivit reprezentantilor Caremil, dealerul autorizat Dacia in Iasi, cea de-a treia versuine a modelului Logan a stirnit curiozitatea iesenilor inainte de aparitia sa pe piata. „La noi inca nu se comercializeaza Logan furgoneta. Am avut multi clienti care s-au interesat de acest model, insa nu le-am putut oferi prea multe detalii. Cert este ca incepind de saptamina viitoare vom putea primi si noi comenzi pentru acest model", a explicat Adrian Piroi, directorul Caremil. Acesta a mai precizat ca mai multe amanunte despre Logan furgoneta va putea furniza in momentul cind modelul va fi prezent si pe piata ieseana. „In Iasi, Logan furgoneta va fi lansat oficial la mijlocul lunii februarie. Nu este o masina de plimbare ci una de marfa. Orice client trebuie sa vada concret calitatile acestei masini si sa se convinga de ele. Consulatantii nostri au deja anumite contacte ce trebuie accesate la aparitia masinii pe piata ieseana", a mai precizat Piroi. Producatorul autohton Dacia a lansat ieri oficial la Word Trade Plaza din Bucuresti modelul Logan furgoneta. Furgon-ul va beneficia de motorizarile clasice ale Loganului (1.4 MPI, 1.6 MPI, 1.6 16V pe benzina si 1.5 diesel) si va avea o capacitate de incarcare de 800 de kilograme. Modelul ce va fi comercializat sub numele de Logan Van va fi comercializat cu preturi cuprinse intre 6.700 si 8.800 de euro. Insa, tot ieri, reprezentantii Dacia au anuntat o marire a preturilor pentru modelele Logan ca urmare a schimbarilor legislative in domeniul auto. „Diferenta de pret provine din costurile trecerii de la Euro 3 la Euro 4, costuri care se regasesc doar partial in pret, Automobile Dacia suportind o parte dintre acestea. Cel mai mare efort de adaptare a fost in cazul masinilor cu motoare diesel, pentru care adaptarea motoarelor la Euro 4 a necesitat costuri de citeva sute de euro", a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Automobile Dacia, Francois Fourmont.

Comentarii