De Business

Punem punctul pe știi

Si in 2003 firmele iesene au facut figuratie la Bursa

luni, 29 decembrie 2003, 00:00
3 MIN
 Si in 2003 firmele iesene au facut figuratie la Bursa

Societatile iesene continua sa ramina si anul acesta cenusaresele pietei de capital. Exceptie au facut ca de obicei „Antibiotice” la care s-au mai adaugat „Ceramica”, Constructii Hidrotehnice”, „Siretul” si „Moldoconstruct”. In cazul ultimelor doua interesul investitorilor s-a datorat faptului ca prin „spargerea” PAS-ului au aparut pe piata multe actiuni care au inceput sa se concentreze la diferiti cumparatori. Restul societatilor cotate au inregistrat doar tranzactii sporadice. Este de asteptat ca nici in 2004 societatile iesene sa nu anime prea mult piata de capital.
„Antibiotice”
„Vedeta” a fost incontestabil „Antibiotice”. Dealtfel, datorita numarului mare de actiuni libere (de la micii actionari) si rezultatelor financiare bune, fabrica de medicamente este de ani buni cea mai tranzactionata societate. Pretul maxim inregistrat anul acesta de actiunile societatii a fost de 2.400 de lei, in timp ce pretul minim s-a situat la 1.820 de lei. Catalin Bolohan, trader in cadrul societatii de valori mobiliare „TGH Investment”, a spus ca ” obiectivele investitionale propuse de societate pentru 2003 au fost indeplinite prin reorganizarea activitatii in doua divizii: cea de produse farmaceutice si divizia de biotehnilogii si produse sterile. De asemenea, a continuat adaptarea productiei la standardele internationale de calitate”.
Ca principale evenimente Bolohan aminteste Adunarea Generala a Actionarilor din 29 septembrie, unde s-a hotarit schimbarea destinatiei sumelor repartizate initial ca dividende aferente anului 2002, in valoare de 29 de miliarde de lei, hotarind ca acestea sa se constituie ca surse de finantare la dispozitia societatii precum si controalele efectuate de Ministerul Sanatatii si Autoritatea pentru Control in urma acuzelor din presa cum ca „Antibiotice” ar fi capusata.
„Siretul” Pascani
Actiunile „Siretul” Pascani au intrat in vizorul investitorilor pietei de capital in ultima parte a anului. Catalin Bolohan a explicat ca „principalul eveniment pentru societate l-a constituit transferul in luna august a unui procent de 82,7% din capitalul social din contul Asociatiei Salariatilor „Privsir” in conturile individuale ale membrilor Asociatiei. In acest fel, „Siretul” a devenit emitentul cu cel mai mare free-float (n.r-actiuni apartinind micilor investitori) dintre societatile din Iasi cotate la Bursa, fapt ce a atras interesul speculatorilor”. El a declarat ca din august, in urmatoarele trei luni, pretul actiunilor a crescut cu circa 70% pe fondul unui volum semnificativ al tranzactiilor.
Ca rezultat, la sfirsitul lunii decembrie au fost raportati si primii actionari semnificativi, care sint: Dicu Alin Cristian (5,64% din actiuni), Prunea Petru, SSIF Broker S.A, „Best Manager” SRL si „Performant Manager” SRL, fiecare cu cite 7,2% din actiuni. Pretul maxim al actiunilor „Siretul” a ajuns in 2003 la 4.300 de lei, iar cel minim 1.510 lei.

„Moldoconstruct”
„Spargerea” PAS-ului a constituit si la „Moldoconstruct” motivul cresterii tranzactiilor, cresteri care au dus la concentrarea actionariatului. Astfel, la sfirsitul anului, cei mai importanti actionari erau: Iftimescu Florin (19,06% din actiuni), Nichita Eugen (15,87%), Lupascu Vasile (14,28%), Nechifor Gabriel (10%), Chirica Laurentiu (3,62%). Pretul maxim al actiunilor „Moldoconstruct” a fost in anul ce tocmai se termina de 6.500 de lei, iar cel minim de 1.600 de lei.
„Ceramica”
Interesul unor investitori de aduna de pe piata actiunile apartinind micilor actionari de la „Ceramica” a dus la cresterea pretului acestor titluri de aproape 4 ori. Astfel, daca pretul minim al actiunilor „Ceramica” a fost de 3.000 de lei, cel maxim s-a ridicat la 11.500 de lei.
„Constructii Hidrotehnice” Iasi
O crestere spectaculoasa a pretului actiunilor s-a inregistrat si la „Constructii Hidrotehnice”. Catalin Bolohan a precizat ca „pretul actiunilor societatii a urcat cu 216% ca urmare a repartizarii unui dividend substantial, aferent profitului anului 2002. Lichiditatea emitentului este insa mica datorita free-float- ului redus”. Dividendul brut pe actiune pentru 2002 a fost de 14.000 de lei.
Actionar majoritar aici este Asociatia Salariatilor care detine 80,75% din capitalul social. Pretul minim in 2003 a fost de 7.100 de lei, iar cel maxim a urcat pina la 22.500 de lei.
Restul societatilor iesene au inregistrat tranzactii sporadice, facind mai mult figuratie pe piata de capital. „Din pacate, bursa ca sursa de finantare a societatilor nu este folosita la noi, lucru care se intimpla in Vest. Mai mult, societatile bune fac oferte de inchidere, lucru care da un semnal foarte prost pentru investitori”, a spus Gheorghe Plesu, presedintele societatii de valori mobiliare „TGH Investment”. (Ana PRODAN)

Comentarii