De Business

Punem punctul pe știi

Stimulente si premii pentru vamesi

miercuri, 01 septembrie 2004, 23:00
1 MIN
 Stimulente si premii pentru vamesi

Vamesii ar putea primi cadoul de Craciun cu patru luni mai devreme. Potrivit unui proiect de lege ce urmeaza a fi aprobat saptamina viitoare, angajatii vamii vor primi pe linga salariul de baza cel mult alte trei salarii de baza lunare dintr-un fond special constituit pentru acordarea de stimulente de catre Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV).
Fondul de stimulente va fi constituit prin aplicarea unui coeficient de 35% la sumele incasate pentru bugetul de stat, ca urmare a controlului vamal, reprezentind dobanzi si penalitati de intarziere. Acesta va mai cuprinde si 15% din sumele confiscate, care pot fi in lei sau valuta. Sumele in valuta se evalueaza in lei la cursul de schimb practicat de Banca Nationala a Romaniei in ziua in care acestea au devenit proprietatea statului. Fondul va mai cuprinde si 8% din banii proveniti din valorificarea bunurilor rezultate din confiscari, dupa deducerea cheltuielilor efectuate cu valorificarea. Directorul Directiei Reginale Vamale Iasi, Eugen Butur, apreciaza ca o asemenea initiativa a Guvernului este binevenita pentru cei 541 de angajati ai institutiei, in conditiile in care un vames are in medie un salariu de 5.000.000 de lei. „Este nevoie de astfel de stimulente pentru a-i determina sa-si faca meseria ca lumea si sa renunte la orice aspect de risc din dorinta de a cistiga un ban in plus”, a adaugat Butur. (A.G.)

Comentarii