Romania batoasa

Criza din Kosovo, care e pe cale de a fi declansatorul unui razboi regional – daca nu chiar mai amplu -, ne-a prins pe picior gresit. NATO ameninta si e pe cale de a declansa o inteventie militara impotriva statului sirb si in favoarea minoritatii albaneze, majoritara in provincia Kosovo. Interventia militara NATO ar putea fi decisa chiar in cursul zilei de azi. Ce pozitie poate avea Romania intr-o asemenea situatie? Vrem in NATO si trebuie sa dovedim ca o meritam. Una dintre dovezi ar fi capacitatea demonstrata de a te ralia la "comunitatea de vointa" care sta la baza functionarii aliantei nord-atlantice. Or, vointa NATO se profileaza deja a fi cea a interventiei militare. Deci Romania ar trebui, in virtutea dorintei declarate de a fi membru NATO, sa sprijine cel putin politic interventia militara a aliantei. Pare logic si corect. Numai ca adversarul NATO, in acest caz, e o tara vecina Romaniei si inca una cu care tara noastra nu a avut niciodata probleme si nici nu are in prezent ceva de impartit. La fel de logica si corecta pare a fi cealalta pozitie, respectiv neimplicarea sub nici o forma a Romaniei in actiuni care vizeaza agresiunea impotriva fostei Iugoslaviei. Daca ambele pozitii par logice si corecte dar se bat cap in cap, atunci ce-i de facut?
Avem de-a face aici cu o asa numita "disjunctie tare", cind in fata iti stau doua alternative care se exclud fara echivoc. Daca raminem la acest nivel, pentru Romania situatia pare fara iesire. Orice optiune ar face Romania, ea risca sa-si afecteze un interes care poate fi considerat major. Pe de o parte – interesul de a demonstra Aliantei nord-atlantice ca intelege sa-i fie alaturi atunci cind e nevoie, de cealalta – interesul de a-si prezerva bunele relatii cu singurul vecin cu care n-a avut niciodata probleme, cu toate consecintele care decurg din aceasta. In aceste conditii, solutia ar trebui cautata in alta parte, plecind de la un alt mod de a pune problema. Inseamna a cobori din zona "disjunctiilor tari" in cea a "disjunctiilor slabe", acolo unde solutiile nu se exclud automat, unde e loc de nuante si, in ultima instanta, de complementaritate. Cu alte cuvinte, e vorba de a plasa solutia in acea zona de intelegere si interpretare a situatiei in care, fara a-ti afecta vreun interes major, sa poti profita la maximum de alegerea facuta.
In situatia de fata, ar fi vorba de a gasi acea interpretare a problemei "Kosovo" plecind de la care pozitia aleasa de Romania sa-i prezerve atit increderea, cita exista, a NATO, cit si buna vecinatate cu fosta Iugoslavie. Usor de zis, greu de facut. Dupa parerea noastra, in problema "Kosovo", Romania nu are nimic de impartit nici cu NATO, nici cu fosta Iugoslavie. Cu alte cuvinte, nu are a alege intre cele doua parti. Aici nu e vorba nici de acea neutralitate de care face caz opozitia din Romania, si nici de a te face ca problema nu exista, ci doar de a o privi de la un alt nivel. De la nivelul care-ti este accesibil si pe cit posibil cit mai favorabil. Or, nivelul accesibil Romaniei, sau mai popular spus cel de nasul Romaniei, este cel care decurge din chiar realitatea ei interna. In afacerile externe, nici Romania, si de altfel nici o alta tara, nu poate avea, fara a fi nevoita mai tirziu sa plateasca, o politica mai batoasa de cit ii permite propria competenta interna. Care este aceasta competenta interna care sa aiba legatura cu problema Kosovo? In Kosovo, o minoritate albaneza a statului federal iugoslav e macelarita de fortele de securitate ale regimului detestabil al lui Milosevici. Romania ca stat de drept nu poate fi de acord cu aceasta situatie si isi poate permite sa o spuna public si oficial, inclusiv prin condamnarea ca atare a regimului Milosevici. Pe de alta parte, anumite forte inclusiv inarmate din Kosovo lupta pentru separarea provinciei de statul federal. Romania, din motive interne dar si de conjunctura regionala, nu poate fi de acord cu aceasta tendinta si are tot dreptul sa o afirme. E de "nasul" Romaniei sa se pronunte si sa aiba o pozitie chiar ferma in acesta problema. Desi cele doua pozitii, respectiv condamnarea atrocitatilor savirsite de sirbii lui Milosevici si a regimului acestuia si condamnarea tendintelor separatiste ale albanezilor, par opuse, ele nu se exclud. Regimul Milosevici justifica razboiul impotriva populatiei albaneze din Kosovo prin nevoia de a impiedica secesiunea provinciei iar albanezii isi justifica dorinta de separare pe argumentul majoritatii pe care o detin in cadul provinciei. Toate tentativele de solutionare pasnica a conflictului par sa se fi epuizat.
NATO intentioneaza sa intervina militar pentru al obliga pe Milosevici sa-si retraga trupele din Kosovo. Rusia si China nu sint de acord. In Consiliul de Securitate ONU, aceste doua tari se pot opune cu drept de veto si ar face-o evident, daca interventia NATO s-ar supune aprobarii acestui organism asa cum i se cere prin reglementarile internationale. Rusia ameninta cu "reevaluarea" relatiilor cu NATO daca aceasta intervine militar in Kosovo si promite sprijin lui Milosevici. Din acest moment, intram in zona "disjunctiilor tari" la care noi nu avem acces. NATO nu are nevoie de noi pentru a ataca si nici nu ne-a solicitat pina acum un eventual sprijin, la fel cum Rusia sau regimul de la Belgrad nu ne-au somat sau solicitat in vreun fel sa ne exprimam pozitia. Competenta noastra interna, respectiv forta militara corelata cu puterea economica, ca sa nu mai vorbim de interesele noastre in regiune, nu ne recomanda ca actor cu pretentii si obligatii la acest nivel al realitatii. De aceea nici nu sintem in NATO, pentru ca n-avem competenta interna de a fi si nu pentru ca nu ne bagam nasul in afaceri externe chiar daca privesc alianta nord-atlantica. Daca am fi fost in NATO, ar fi insemnat sa fi fost deja si capabili de a ataca regimul Milosevici pentru ceea ce face acum, cu toata prietenia dintre poporul roman si cel sirb. Ba mai mult, am fi avut si dreptul s-o facem daca am fi considerat necesar. Asa insa, nici noi nu putem si nici altii, precum NATO, nu ne pot judeca pentru ca n-o facem sau pentru ca nu ne declaram disponibili. De aceea, decizia de ieri a CSAT prin care Romania se angajeaza sa puna la dispozita NATO spatiul aerian chiar si numai pentru situatii de maxima urgenta, pare hazardata. Nici buna, nici rea, ci pur si simplu inoportuna. Prin decizia de ieri, Romania si-a bagat nasul unde nu-i fierbe oala, in conditiile in care, daca n-ar fi facut-o, nimeni nu i-ar fi putut reprosa nimic. (Pavel LUCESCU)