Preluarea Politehnicii de catre „Cotnari” SA a esuat

joi, 03 mai 2007, 22:06
2 MIN
 Preluarea Politehnicii de catre „Cotnari” SA a esuat

Societatea "Cotnari" nu mai este foarte interesata de cumpararea clubului de fotbal. "Nu mai stiu nimic de Cotnari. Nu am mai vorbit despre preluarea echipei", a declarat ieri primarul Gheorghe Nichita. Conducerea firmei s-a aratat deranjata de actiunile suporterilor Politehnicii de la meciul cu Universitatea Craiova. Atunci, galeria din Dealul Copoului a afisat un banner pe care scria "Galben-verde, culori spurcate, de nimeni apreciate". "Prefer sa ma abtin de la comentarii. Ati vazut ce s-a intimplat la meciul cu Craiova? Nu mai sintem la fel de interesati de preluarea clubului ca in urma cu o luna. Nu i-am adus noi pe cei cu banner-ul. Cred ca ar fi bine sa mai lasam sa treaca timpul. O sa mai discutam peste citeva saptamini", a explicat Constantin Deleanu, directorul SC "Cotnari". Sefii echipei sustin ca nu au nici o legatura cu banner-ul afisat de suporteri. "E vorba doar de o actiune a suporterilor, fara nici o legatura cu Cotnariul. Suporterii tin la culorile clubului, si nu cred ca galben-verde sint cele mai potrivite pentru Politehnica. Ei sint de acord cu hotaririle luate de comisia de atragere a investitorilor la club. Nici membrii comisiei nu au fost de acord cu schimbarea culorilor sau a numelui", a afirmat Sorin Boca, presedintele clubului Politehnica. Reprezentantii de la "Cotnari" si-au manifestat interesul de a investi la Politehnica din campionatul viitor. La mijlocul lunii martie au fost mai multe discutii intre primarul Nichita si conducerea SC "Cotnari".

Comentarii