Aritmetica sfinteniei

Meditatia care urmeaza nu-l priveste decit intr-o foarte mica masura pe fostul Papa Ioan Paul al II-lea, mult pretuit, altminteri, de autorul acestor rinduri. Ioan Paul al II-lea a fost Suveran Pontif vreme de 27 de ani. A contribuit decisiv la vestejirea marii iluzii a secolului trecut si a ispitei demonice, care a fost negresit comunismul. A murit, dupa cum se stie, in 2 aprilie 2005. La inmormintarea lui, multimea a strigat "Santo subito!", cerind astfel canonizarea lui neintirziata.

De obicei, in aceste chestiuni care sint (sau ar trebui sa fie) delicate, vointa credinciosilor e hotaritoare. Tot vointa poporului a dus, am impresia, la canonizarea voievodului Stefan cel Mare, in pofida aprinselor discutii care au insotit anuntul acestei decizii. Voievodul nu a fost usa de biserica. La minie, pedepsea fara "judet", adica fara multa deliberare, fara a sta pe ginduri, sub simplul impuls de moment. Domnitorul, zic gurile rele, a ratacit cu folos (si) prin gradinile vecinilor. A avut citeva iubite si copii din flori, ca mai toti suveranii medievali, de altfel. Nu a fost o exceptie. La batrinete, a acceptat sa plateasca turcilor un tribut modest.

Cu toate acestea, pilda lui de vitejie, tenacitatea, echilibrul i-au impresionat adinc pe supusi. Cronicarul Grigore Ureche a consemnat, intr-o pagina memorabila, credinta moldovenilor din vremea lui ca neuitatul lor domnitor a ilustrat sfintenia. Multi il cred "sveti", sfint, noteaza cronicarul. Dincolo de pacatele lui notorii (si deloc veniale, adica marunte!), a contat, in primul rind, pretuirea celor multi. Stefan cel Mare a primit un loc in sinaxarul ortodox. Asta nu inseamna ca a devenit sfint printr-o hotarire a Sinodului BOR. Pentru a fi canonizat, Stefan cel Mare a fost sfint si in viata. Sfint esti, nu devii prin decret la o data anume, la patru veacuri dupa moarte. Si inca un paradox: esti sfint in viata, dar nu poti purta acest titlu decit dupa moarte.

Problema pe care vreau s-o discut in acest articol e de ordin mai general. Si anume legatura dintre aritmetica (ori contabilitate, daca vreti) si sfintenie. Dar exista oare vreo legatura? In opinia mea, nu exista si nici nu poate exista, oricit ar insista venerabilii membri (episcopi si cardinali) ai Congregatiei pentru Cauza Sfintilor in numaratoarea minunilor facute de Ioan Paul al II-lea. Fiindca i se atribuie, deocamdata, o singura minune, fostul papa va fi beatificat. Adjectivul "beatus" inseamna fericit. Cind va fi identificata o a doua minune, Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfint, sanctus. De la "sanctus" deriva substantivul sanctificare.

Gindind aritmetic si contabil, am putea vedea o diferenta grava intre beatificare si sanctificare. Beatificarea ar fi un grad inferior sanctificarii. Cel care a facut o singura minune e un sfint mai mic decit cel care s-a invrednicit sa faca doua. Daca te rogi la un sfint mai mic, recompensa ar fi mai mica decit daca te-ai ruga la un sfint "plin" (la un sanctificat, nu la un beatificat). Ar insemna, pacatele mele, ca sfintenia are, ea insasi, grade. Cineva poate fi mai mult sau mai putin sfint. Pentru teologii ortodocsi, Augustin (autorul Confesiunilor) e doar fericit, desi nimeni nu stie motivele acestei retrogradari. Pentru catolici, in schimb, Augustin este sfint. Si inca un sfint reputat.

Gindirea pur aritmetica poate ajunge la rezultate si mai caraghioase. Dupa acest principiu strict cantitativ, cineva ar putea socoti ca are mai multe sanse de a se mintui daca spune mai multe rugaciuni decit aproapele (un numar dublu, sa zicem), sau daca duce la biserica o coliva cu mai multe bomboane decit coliva celuilalt. Dar modul acesta de a rationa cu privire la lucrurile ultime este in mare masura gresit. Teologii ne-au avertizat de mult, si unul dintre ei a fost chiar sfintul Augustin: la Judecata de Obste vor conta nu doar faptele bune, dar si gindurile bune, dar si vorbele bune (va mai amintiti de elogiul "vorbei bune" din predicile parintelui Steinhardt?), dar si credinta insasi. Protestantii au formula sola fide (doar prin credinta te poti mintui), eu cred totusi ca si faptele noastre conteaza, nu doar credinta.

Ma intorc la problema sfinteniei. Trebuie sa existe un for, un tribunal care sa constate sfintenia (si "probele" ei). Aceasta a fost misiunea Congregatiei pentru Cauza Sfintilor. In ciuda aparentelor, sfintenia nu se calculeaza, cum am fi ispititi sa gindim, sfintenia se observa si se proclama. Asadar, in data de 1 mai 2011, Ioan Paul al II-lea va fi beatificat. Nu pentru ca asa a iesit la socoteala, ci pentru ca a fost realmente un sfint. Strigatul si convingerea multimii s-au implinit: Santo subito!