Decrestinarea si haosul – scopuri sau mijloace?

In Dilemateca pe august 2011 am dat peste doua materiale interesante, iar in fiecare dintre ele peste cite o afirmatie incitanta.

Din eseul "Mircea Eliade si Zoharul: nisipuri miscatoare" de Moshe Idel mi-a atras atentia, ce-i drept, un citat: "In mitologia misticismului haosul este totusi pozitiv, iar dorinta de a reveni inapoi la haos este telul existentei umane, suprema integrare catre care se tinde. In multe ritualuri, de asemenea, androginia este «o restaurare simbolica a haosuluif, a unitatii nediferentiate care a precedat Creatia, iar aceasta intoarcere la omogenitate ia forma unei regenerari supreme, a unei amplificari spectaculoase a puterii." (Encyclopedia of Religion, p.227).

Nu am de gind sa discut pe marginea mitologiei misticismului, a androginiei etc. – odata, pentru ca n-am pregatirea necesara, apoi pentru ca din citatul in cauza ma intereseaza in principal ideea de haos ca "tel al existentei umane", idee care are farmecul ei si trece pe deasupra ca un posibil adevar care ar putea explica de ce intr-o societate umana tot mai organizata si mai ordonata, apar, sa zicem, anarhistii si/sau adeptii haosului ca un fel de anticorpi impotriva "pietrificarii" societatii in cauza. (Altfel, banalizind un pic, oare nu exprima ideea de haos natura ante-umana, iar telul existentei naturii este de a-si recupera "teritoriile" pierdute in favoarea omului/civilizatiei – ori de cite ori omul se retrage de pe un teren locuit ori cultivat, in doi timpi si trei miscari natura incepe sa si-l recupereze!)

In fine, sa retinem: omul civilizat (in sens istoric-antropologic, si nu civic) traieste intr-o societate organizata si ordonata dupa reguli si legi care toate au menirea de-a preveni… haosul.

Ei bine, intr-un interviu cu Michel Onfray, filozof francez contemporan, care se considera "un hedonist, ateu, libertarian si anarhist de stinga" (conform prezentarii din Dilemateca), ce-am putut citi? La intrebarea "Ati scris mult despre necesitatea unui materialism radical si a unui ateism militant. Nu este religia deja invinsa in lumea contemporana? Mai trebuie inca luptat impotriva ei?", Onfray raspunde aratind mai intii ca "religia functioneaza pe doua niveluri: un prim nivel se refera la practica religioasa, credinta in dogme, frecventarea bisericilor" (subliniind ca religia acestui prim nivel se prezinta "decrepita, cel putin in Europa") si "un al doilea nivel, cel al impregnarii intelectuale: necredinciosii, rau-credinciosii, agnosticii, anticlericalii, ateii au fost, de fapt, educati in spiritul religiilor monoteiste. Imi lipseste spatiul ca sa arat cit de mult sint impregnate de spiritul iudeo-crestin etica, politica, estetica si alte domenii."

Pina aici, am putea chiar sa fim de acord cu descrierea situatiei, de n-ar urma o argumentatie socanta pornind de la… "un singur exemplu: gindirea juridica. Pretorii nostri europeni fac o dreptate care presupune, dupa cum ne invata crestinismul, si in special Geneza cu genealogia raului, ca sintem liberi, capabili sa facem binele si raul in mod voluntar. Sintem, deci, responsabili, deci vinovati, deci in masura sa fim pedepsiti. Daca aparati ideea ca nu sintem liberi, idee anticrestina, ci determinati de inconstient, societate, mediu, familie, atunci lantul se rupe: responsabilitatea, vina, pedeapsa nu mai sint valabile. Iata de ce inca mai trebuie sa decrestinam." Pam-pam!

Pai, hai sa zic ceva mai simplu ce afirma Onfray: Inca mai e nevoie de decrestinare pentru ca nu, nu sintem liberi si capabili sa facem bine sau rau in mod voluntar, ci sintem determinati de inconstient, de societate, de mediu, de familie, drept urmare nu putem fi responsabili pentru ceea ce facem (indeobste pentru ceea ce facem rau), deci nu sintem vinovati, deci nu putem fi pedepsiti!…

Nu, nu sint nici pe departe un crestin practicant, iar credinta mea poate fi rezumata dupa cum urmeaza: Cred in puterea credintei!… Dar cu toate astea pun si eu o intrebare: are cineva curajul sa-si imagineze o societate total decrestinata in sens onfrayian, deci compusa din oameni deresponsabilizati total, fara nici o vina (indiferent ce-ar face) si, deci, deloc pasibili de vreo pedeapsa? (In paranteza fie spus, daca exageram un pic, parca-parca Romania – cel putin la nivel superior, cel al demnitarilor, al guvernantilor de azi si de ieri, al decidentilor principali – dar poate nu numai… – este gata decrestinata!)

Si uite asa ajungem inapoi la ideea de haos. Vrem, nu vrem, societatea umana civilizata are nevoie ca sa functioneze de o sumedenie de reguli si legi ce s-au cristalizat in mii de ani, iar intoarcere la haos (ca "tel al existentei umane") – sau la natura ante-umana – nu poate fi o "dorinta" decit pentru un "anarhist de stinga" precum Michel Onfray.

Tare as mai vrea sa stiu cum isi imagineaza Onfray (si altii ca el) societatea umana bazata de indivizi deresponsabilizati complet. Dar parca vad ca solutia lor s-ar inspira intr-un fel sau altul tot din vechile ritualuri mistice luind de exemplu din ideea de androginie ca "«o restaurare simbolica a haosuluif, a unitatii nediferentiate care a precedat Creatia"… unitatea nediferentiata (egalitarismul!, m.a.), iar aceasta "intoarcere la omogenitate" (egalitarism!, m.a.) ar lua "forma unei regenerari supreme, a unei amplificari spectaculoase a puterii". A puterii cui? Pai, a propovaduitorilor anarhiei: haosul pe care si-l doresc nu este defel un tel, ci un mijloc (scopul scuza mijloacele…) pentru a obtine puterea. Macar de n-ar fi existat de exemplu un Lenin, un Stalin, niste bolsevici si o Uniune Sovietica specialisti in haosuri (de)generate voluntar, si o idee precum aceasta a lui Onfray ar mai putea fi inteleasa ca un simplu, dar necesar exercitiu al mintii, necesar pentru sanatatea gindirii la nivel de societate. Dar nu-i cazul.

P.S. Apropo de "anarhist de stinga": exista si anarhisti de dreapta? Si daca da, cum arata, cum gindesc, care-i telul lor?…