Blocul ridicat peste monument, în Centru: scrisoare către autorităţile locale

sâmbătă, 17 noiembrie 2018, 16:00
9 MIN
 Blocul ridicat peste monument, în Centru: scrisoare către autorităţile locale

Blocul de locuinţe cu patru niveluri ridicat între casele de pe străzile Nicolae Bălcescu şi Octav Botez care au doar parter continuă să fie un punct fierbinte pe harta oraşului. Controversele stârnite de această construcţie sunt atât de numeroase, încât pot fi împărţite în două categorii: afectarea gravă a confortului vecinilor, ale căror case sunt, practic, sub balcoanele blocului şi încurcătura iscată prin demolarea unui imobil care, în actele oficiale, apare ca fiind monument istoric. Situaţia i-a adus la exasperare pe locuitorii din zonă. Într-o scrisoare primită la redacţie şi pe care o redăm mai jos, autorităţilor locale responsabile li se reproşează nepăsarea, lipsa de interes pentru lămurirea situaţiei şi indiferenţa faţă de păsul oamenilor.

UN PAMFLET ŞI NU PREA…

Către toate autorităţile ieşene responsabile,

Cu tot respectul pentru funcţiile pe care vremelnic le ocupaţi, dublat de dreptul pe care îl am ca băştinaş al Iaşului şi de datoria dumneavoastră de a mă asculta, vă supun atenţiei următoarele aspecte care sigur vă interesează:

Povestea mea şi a familiei mele este una care s-a încadrat până nu demult într-o viaţă normală dusă de bunicii mei din 1946, când au cumpărat casa în care trăim astăzi, cu o vechime de 120 de ani, de părinţii mei până în 2014, când au decedat, care s-au străduit să o întreţină, de mine, care am consolidat-o prin puterile mele, şi de copilul meu. În toată această perioadă, cartierul unde locuiesc s-a bucurat de linişte, armonie şi de acea recunoaştere nerostită a tuturor ieşenilor că arealul respectiv reprezintă o părticică a Iaşului tradiţional care mai păstrează urmele înaintaşilor noştri şi care de fapt constituie un muzeu imobiliar în aer liber. Este unul dintre motivele mândriei noastre de cetăţeni ai cartierului Muntenimea de jos, vecin cu cartierul Copou, zona în care intelectualii şi politicienii Iaşului şi-au construit casele începând cu secolul al XIX-lea.

Din nefericire pentru noi şi pentru vecini, ne-a lovit o năpastă pe neaşteptate: „lucrarea” d-lui „dezvoltator”, un proiect imobiliar de locuinţe colective, adică un bloc – nu mai contează câte etaje şi câte demisoluri are pentru că, pe măsură ce capătă contur, devine imaginea hidoasă a intereselor, neglijenţei şi incompetenţei celor care ar fi trebuit să NU gireze şi să NU aprobe demolarea unui monument istoric situat pe terenul unde „investitorul” îşi duce la capăt nestingherit opera.

Domnilor, ştiind că această zonă este una protejată din punctul de vedere al monumentelor istorice, cum a fost posibil să fie confundat termenul „a demola” cu „a dezvolta”? Nu cunoaşteţi termenii „a reclădi” sau „a consolida”? Ce câştig are acest cartier când, în locul unei case tradiţionale, boiereşti, aşa cum este descrisă în arhivele statului din 1940, în care se menţionează că deja la momentul respectiv avea 100 de ani, vor veni 16 familii? Poate că, în spiritul locuitorilor cartierului, vor fi bine primite, dar cu 16 maşini la 5 metri de 3 proprietăţi chiar este prea mult, nu credeţi?

Strada O. Botez, chiar dacă acum este ţinta poliţiei locale în blocarea maşinilor staţionate „ilegal”, niciodată nu va permite un trafic normal, pentru că are o lăţime de doar 5,5 metri şi nu are trotuare, ce să mai vorbim de ieşirea unui garaj cu 16 maşini, între două curbe fără vizibilitate şi în pantă!

Până nu demult această stradă era liniştită, dar actualmente este o zonă foarte aglomerată, în care şoferii care se intersectează se ceartă unii cu alţii, şi personal am asistat şi la o confruntare fizică, fără ca poliţia locală să fie atât de prezentă cum este astăzi.

Poate şi această stradă va deveni una cu sens unic, dar administratorii Spitalului de Boli Infecţioase au declarat că acest lucru nu va fi posibil, dat fiind că au nevoie de ambele sensuri de acces pentru maşinile ambulanţei. Om vedea!

Nu suntem destul de poluaţi şi aglomeraţi… Acest cartier sigur nu avea nevoie de această provocare, dar dumneavoastră sigur că nu aţi ştiut. În acest caz, vă spunem noi!

Cartierul Copou nu este al vostru, adică al celor ce sunteţi puşi temporar să administraţi municipiul Iaşi în slujba locuitorilor, ci este al ieşenilor şi în mod special al nostru, cei care trăim acolo, şi care, doar cu o singură excepţie după cum spun actele, nu am fost nici măcar informaţi despre această „lucrare”.

Cine crede că votul din Consiliul Local pentru PUZ-ul privind construcţia respectivă, în care retragerile (distanţele) faţă de 3 din cele 4 proprietăţi vecine sunt de 5 metri, blocul având o înălţime de 12,50 metri, a fost unul plin de grijă pentru dezvoltarea Iaşului sau pentru prezervarea unei atmosfere liniştite care ar menţine starea de confort psihic, fizic şi social al ieşenilor ori este prea credul, ca să nu zic altfel, ori se face! În fond, mi se poate răspunde că distanţele puteau fi şi mai mici: de 4, 3 sau chiar 2 metri. Totul e să fim cuminţi, ascultători şi să înghiţim cât mai multe „goange legale” de acest fel!

Chiar dacă am fost sfătuit să o las moale pentru că sunt implicate nume sonore ale aşa-zisei „lumi bune” a Iaşului (ce am ajuns!), nu pot să fiu de acord cu o astfel de „golănie”, ca să vorbesc pe limba acesteia, şi pot să declar că alte cunoştinţe, din păcate mult mai puţine, m-au încurajat în demersul meu. Chiar dacă vom fi victimele sistemului, nu voi înceta să încerc să apăr legile României şi proprietatea personală până la capătul puterilor şi la instanţele cele mai europene.

După 7 luni de sesizări, petiţii şi audienţe (în afară de domnia sa primarul) în care am primit răspunsuri (acum am puterea morală şi legală să spun) mincinoase, contradictorii, evazive, în care toţi îşi pasau responsabilitatea de la unul la altul, lucrările pe şantier desfăşurându-se nestingherite –pentru că, vezi Doamne, totul era legal –, în urmă cu două săptămâni am făcut public şi am trimis la toate instituţiile responsabile documentul primit de la autoritatea statului care are competenţa de a inventaria şi specifica exact care sunt monumentele istorice de pe teritoriul României: Institutul Naţional al Patrimoniului din România.

În acest act se specifică în mod indubitabil că imobilul existent în municipiul Iaşi, str. Nicolae Bălcescu nr. 17 A, înc. sec. XIX este (din păcate, a fost) monument istoric.

Oare de ce un cetăţean obişnuit al Iaşului nu a reuşit să demonstreze un adevăr evident ca lumina zilei, fiind minţit de la un capăt la altul de răspunsurile date de instituţiile locale, şi doar puterea credinţei că luptă pentru o cauză dreaptă l-a ajutat să cunoască în nişte ore astrale adevăraţi profesionişti care iubesc patrimoniul naţional şi pentru care adevărul este mai presus de bobiliţi, micheli, barbaragii şi alte batiste mai mult sau mai puţin pătate?

Suntem oraşul în care venetici veniţi de aiurea şi troglodiţi fermecaţi, căpătând aere de jupâni, vor să ne murdărească cu galoşii lor plini de aroganţă şi parvenitism! Oare merităm aşa ceva? Se pare că da…

Adevărul îl ştim cu toţii, dar, din păcate, îl şi acceptăm!

În toate adresele şi sesizările, noi am specificat această crasă ilegalitate, dar am fost trataţi de funcţionarii care trebuiau să o gestioneze într-un mod care de cele mai multe ori, în mod elegant spus, m-a dezamăgit, astfel încât singurele sentimente care mă stăpâneau erau revolta şi neputinţa!

Dacă le mai pasă de imaginea lor publică, îi rugăm pe reprezentanţii Primăriei, ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură, ai Inspectoratului Regional în Construcţii NE şi ai tuturor instituţiilor implicate să invite mas-media la o dată şi la o oră prestabilite să prezinte la faţa locului imobilul situat pe str. Nicolae Bălcescu nr. 17 A, datat la înc. sec. XIX (care, după „justa şi competenta lor părere”, nu este monument istoric şi nu a fost dărâmat!!!!) – vă rog să mă invitaţi şi pe mine!

Mi s-a spus că, dacă totul este legal, nu se pot opri lucrările, dar, domnilor funcţionari, când se dovedeşte că s-a făcut o ilegalitate strigătoare la cer, de ce nu reacţionaţi? Au trecut deja trei săptămâni!

Cu fiecare cărămidă pusă, deveniţi părtaşi cel puţin morali la acest act pe care eu îl cataloghez drept o infracţiune pentru că s-a demolat un monument istoric fără nicio aprobare, o hoţie pentru că mi s-a furat lumina soarelui în totalitate în două încăperi şi un viol al intimităţii şi liniştii proprietăţii mele! Cam multe, nu credeţi?

Onoarea politicienilor este onoarea politicienilor, însă aş vrea, cu toate că a refuzat să vorbească cu mine, să îi reamintesc domnului Primar că într-o şedinţă de Consiliu Local a spus că, la cel mai mic semn că în acest proiect imobiliar s-ar fi făcut o ilegalitate, cu propriul pix va semna sistarea lucrărilor. Respectarea acestui cuvânt să ştiţi că nu v-ar scădea din procentele propriului electorat, ci dimpotrivă. Vă doresc succes!

În final îl parafrazez pe Martin Luther King, care, într-un discurs celebru ţinut în 1963 la Washington a mărturisit că are un vis, devenit până la urmă realitate. În visul meu, mai veridic ca oricând din punct de vedere legal, îl sfătuiesc pe dezvoltator să apeleze la vocaţia sa de demolator şi, după ce blocul construit ilegal va fi dărâmat, să doneze pământul Primăriei, cu condiţia de a face un parc pentru copii, iar de bustul d-lui Prof. Petre Pogonat mă ocup eu!

Vă dezvălui un secret: ştiu de pe acum răspunsul la toate întrebările care mă frământă:

Nimeni nu este vinovat!

Aceasta este experienţa pe care am trăit-o şi care mă întăreşte să merg mai departe.

prof. univ. dr. Sorin Andrian

P.S. Dacă tot este o agitaţie naţională privind statul paralel, eu pot să vă spun prin prisma celor trăite de mine că, din păcate, statul român însuşi, prin instituţiile sale locale, este paralel cu onestitatea, competenţa, conştiinciozitatea şi datoria de a se afla în slujba cetăţenilor!

VEDEȚI ȘI:

FOTO: Bloc pe locul unde era un monument istoric. Totul a ieşit la iveală!

Misterul imobilelor care ba sunt, ba nu sunt monumente istorice, tranșat de instanță

Cine minte? S-au culcat în casa lor, s-au trezit într-un monument istoric

Care imobil din cele „trei numere 17“ este monument? Joc politic, nu de logică

Monument pus la pământ la picioarele amicului primarului? Chirica tace mâlc!

Comentarii