Dinastia salvează România?

Am prezentat zilele trecute, în cadrul Librex-ului ieşean (ajuns la a XXVI-a ediţie), o carte¹ care e deja best-seller de aproape un an. Ar putea părea o aventură fără sens ştiut fiind că lansările de carte au ca principal obiectiv creşterea vânzărilor pentru respectivul titlu şi abia apoi, eventual, o miză culturală. Ei bine, cu toate acestea, am dat curs invitaţiei prietenului Doru Tompea, Preşedinte al Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi, cel care a organizat evenimentul legat de volumul dedicat familiei regale româneşti, semnat de doi jurnalişti celebri, din mai multe motive.

În primul rând pentru că e o carte expresivă. Deşi nu e o carte de studii istorice în sensul academic al termenului, volumul face o sinteză foarte detaliată şi echilibrată a informaţiilor despre regii şi reginele României, cei care au influenţat decisiv destinul acestei ţări între 1866 şi 1947. Este o cercetare istorică amănunţită, bazată pe Fondul Casei Regale de la Arhivele Naţionale ale României şi pe arhiva personală a familiei, care se sprijină pe literatura secundară esenţială a timpului (jurnale, memorii, mărturii, ziare şi sinteze realizate atât de membrii Casei Regale direct, de miniştri sau oameni politici, cât şi de jurnalişti sau surse subiective) şi care este ilustrată cu imagini cunoscute sau inedite ale personajelor poveştii preluate din arhive, din fondurile personale, din colecţiile Bibliotecii Academiei sau din  marile arhive fotografice ale agenţiilor de ştiri. Este, trebuie spus fără ocolişuri, o documentare riguroasă şi, atât cât mă pot eu exprima, aproape exhaustivă, adică fără absenţe notabile. Spun toate aceste lucruri pentru că tipologia acestui volum destinat publicului larg, adică de istoriografie populară (încetăţenită de Tatiana Niculescu Bran şi de Lucian Boia), ar putea induce ideea amatorismului în cercetare mai ales sub presiunea pretinşilor istorici "autentici", de regulă pozitivişti şi înglodaţi în discurs încifrat şi întortocheat, cu paradă de referinţe şi subsoluri savante, pentru care astfel de produse istoriografice sunt sub standardul acceptat de "ştiinţificitate". Cartea scrisă de cei doi nu este, evident, un tratat, cu fundament şi ţintă strict academice, ci reprezită documentarea istorică temeinică pentru un scenariu de film produs pentru Televiziunea Română, în 11 episoade, în lectura lui Victor Rebengiuc, şi care poate fi lesne identificat şi urmărit pe You Tube.

Totuşi, n-aş fi cheltuit energie să recomand această carte dacă ar fi fost un encomion oarecare, fie el şi cinematografic, oricât de expresiv, la adresa monarhiei româneşti. Cartea e bine scrisă, cu informaţie esenţializată, cu fler jurnalistic pentru detalii picante sau semnificative, corectă în decupaj şi foarte utilă publicului mediu ţinut de regulă în carcera istoriografică a cenzurii (înainte de 1989) sau prostit de cacofonia dezgustătoare a haosului mediatic manipulator şi toxic de după căderea comunismului.

Din această perspectivă, a restituirii corecte şi coerente a istoriei monarhiei româneşti, de schiţare a unor portrete interesante (introduse, cinematografic, ca o schimbare de cadru cu gros-plan), precum şi de inserare a elementelor de cercetare istorică riguroase într-o poveste fascinantă, cu efect euristic imediat, cartea realizată de Stelian Tănase şi Elena Vijulie e foarte necesară. Ea umple un gol în cultura generală a majorităţii cetăţenilor care nu ştiu despre regalitatea românească decât minciunile infame ale propagandei comuniste sau adevărurile trunchiate ale manipulărilor politice ale anilor 90, fiind infectaţi de mârşăvia şi obscenitatea mediatică comandate de Ion Iliescu & comp pe acest subiect. E o carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui om educat din această ţară tocmai pentru că nu e polemică şi nici persuasivă în sens politic. În ce mă priveşte, ca istoric, nu am aflat de aici lucruri necunoscute sau inedite, dar am apreciat-o pentru forţa stilistică impresionantă cu care rezumă şi prezintă istoria românească de la detronarea lui Cuza la detronarea regelui Mihai I, prin intermediul figurilor exemplare sau controversate ale regilor noştri din modernitate. Salut focalizarea corectă pe formidabilul rol jucat de Regina Maria în istoria noastră. E o lectură obligatorie, din punctul meu de vedere, pentru liceenii care învaţă istoria României, cu atât mai mult cu cât se citeşte pe nerăsuflate (da, cum spuneam, pentru cei care nu ştiu citi, există filmul!).

Stelian Tănase l-a cunoscut la Paris pe Regele Mihai, în primăvara anului 1990, după ce acesta fusese hăituit şi alungat din ţară de slugile grupului nelegitim care conducea atunci ţara sub eticheta de "emanaţi ai revoluţiei", la invitaţia lui Alexandru Paleologu, ambasador în Franţa şi monarhist declarat (ceea ce i-a adus, desigur, demiterea din post!) şi, de atunci, este şi el un monarhist fervent (deşi nu a ezitat să mai cocheteze cu politica "republicană"), apropiat şi astăzi de ceea ce a mai rămas din Casa Regală a României. Văzând miracolele cu care suntem contemporani, dintre care cel mai uluitor este convertirea şocantă a hăndrălăilor vechiului regim iliescian la un neo-monarhism impetuos şi incredibil  (cei care au sărit graţios de la "Mişu Bâl-Bâl" şi "Fire-ai al dreaqu maiestate" la ditirambii îmbăloşaţi cu care au acoperit catafalcul Maiestăţii Sale), îţi vine să te întrebi dacă nu cumva, în sfârşit, "dinastia" e pregătită, la nevoie, să ne conducă. Poate citesc cartea şi cei care fac cărţile!

¹ S. Tănase, E. Vijulie – Dinastia, Bucureşti, RAO, 2017, 224 p., 45 lei

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor