Eşti genul receptiv sau exploatator? Două tipologii umane total opuse: le poti stabili inclusiv după cum mănânci. Prezentarea unui psiholog ieşean

Termenul eufemistic „Soluția finală a problemei evreiești în Europa” ce se referea la planul nazist de executare sistematică a evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, i-a aparținut lui Adolf Eichmann. Eichmann – unul dintre cei mai sângeroși naziști, cel care decidea cine va fi urcat în trenurile ucigașe spre Auschwitz sau Treblinka sau cine va fi deportat –, după înfrângerea Germaniei naziste, a fugit în Argentina, unde a fost identificat de serviciile secrete israeliene în 1960 și adus pentru a fi judecat în Israel. Oamenii care l-au observat pe Eichmann în închisoare, în timpul anchetei și la proces au constatat un lucru uimitor: Eichmann, cel care a trimis milioane de oameni nevinovați la moarte, nu părea a fi nici sadic, nici fanatic, nici nu suferea de vreo boală psihică. Nu, el era o persoană obișnuită, s-ar putea spune monstruos de obișnuită. Un funcționar care, așa cum avea să mărturisească, și-a făcut datoria cu maximă responsabilitate.

Eichmann se pare că nu-i ura pe evrei, era, pur și simplu, un individ disciplinat, eficient; trimițând milioane de oameni spre camerele de gazare, Eichmann, după cum a spus, nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească, în ​​mod exemplar, îndatoririle față de statul nazist. A fost ceea ce se cheamă un „sârguincios”, un sârguincios care a acționat ca un psihopat sadic, nefiind, culmea!, un psihopat.

Toată această hilară poveste ne duce cu gândul la ceea ce afirma, cu câteva decenii în urmă, Eric Fromm, filosof, sociolog și psiholog de marcă al secolului al XX-lea, aceea că, cel mai teribil pericol pentru umanitate nu-l reprezintă dictatorii, criminalii sadici sau fanaticii religioși, nici cei care fac experimente crude, în numele științei, pe marea masă. Atunci cine, ne vom întreba? Omul timpului nostru, scrie Fromm, dezumanizat, care se comportă din ce în ce mai mult ca un robot, transformându-se într-un instrument social ce urmărește să execute, fără să gândească, comenzile superiorilor, fie că această persoană muncește în fabrică, stă în picioare în spatele tejghelei sau stă într-un birou aseptic. Sloganul lui este: „Sunt ceea ce ai nevoie să fiu!”

Odată cu începutul tehnocratizării globale, viața își pierde adesea calitățile reale, vii, iar cultura de masă, care capătă tot mai mult un caracter general, contribuie la transformarea unei persoane într-un robot, într-un element de viață inert. La aceste concluzii a ajuns Fromm, în urmă cu aproape optzeci de ani în urmă: după opinia lui, societatea modelată de cultura modernă este bolnavă. Psihologul consideră că orientarea „de piață” sau „marketingul” culturii este una dintre principalele caracteristici ale unei astfel de societăți cu tare criminale.

Să intrăm puțin, atât cât ne permite spațiul, în miezul afirmației sale. În cartea sa „Omul pentru sine”, Fromm scria că a fi „tu însuți” este o condiție pentru atingerea integrității fizice și spirituale, adică a fi „pentru sine” și asta în conformitate cu normele de comportament moral, fără egoism și autoritate irațională. Etica umanistă, propusă de Fromm, se dorea a fi o alternativă la etica autoritară, motivată de supunere. Moralitatea va avea o altă dimensiune, una dată după gradul în care ne actualizăm potențialul – acesta va fi criteriul în funcție de care vom decide ce ne este permis sau interzis din punct de vedere moral într-o societate. Dezvoltând mai mult ideea de bază, Fromm a identificat cinci tipuri de caractere sociale care predomină în societățile moderne. Aceste tipuri sociale, sau forme de relaţionare cu ceilalţi, reprezintă interacţiunea nevoilor existenţiale şi contextul social în care trăiesc oamenii. 

Întrucât Erik Fromm este un neo-freudian, tipologia sa se bazează pe modelul etapizat al dezvoltării psihosexuale al lui Freud, pe care Fromm l-a modificat pe baza valorilor umaniste. Dintre toate personajele, el a identificat patru tipuri distructive și unul productiv pe baza capacității de iubire și autenticitate și a capacității de a trăi schimbul cu lumea exterioară în afara cultului pieței. Totuși, el a menționat că niciunul dintre aceste tipuri de caractere nu există într-o formă pură, deoarece distructivitatea și productivitatea sunt combinate la diferiți oameni în proporții diferite. În consecință, influența unui anumit tip de caracter social asupra sănătății sau bolii mintale depinde de raportul trăsăturilor pozitive și negative manifestate la individ.

Să luăm, deci, și noi în obiectiv cele cinci tipuri descrise de Fromm, pentru a ne forma o viziune cât de cât clară asupra lor dar mai ales pentru a înțelege mai bine la ce s-a referit psihologul atunci când a făcut acea teribilă afirmație.

Pentru persoanele cu orientare receptivă, sursa tuturor beneficiilor, de pildă, bunăstarea materială, plăcerea, dragostea, cunoașterea, se află undeva în afara lui, prin urmare, aceste beneficii pot fi primite de la alte persoane sau cu ajutorul altor persoane. Astfel, oamenii cu o orientare receptivă sunt foarte dependenți de ceilalți din jur. Acești oameni sunt gata să se arunce în brațele oricui le oferă ceva asemănător cu iubirea și sunt foarte vulnerabili atunci când celălalt îi respinge. Sunt oameni care așteaptă întotdeauna ajutor: de la Dumnezeu, de la primărie, de la vecini, de la stat. Dacă sunt lăsați în voia lor, singuri, vor fi foarte confuzi și vor experimenta, în mod constant, anxietatea. Le place să mănânce mult – de fapt, mânâncă pentru a-și potoli această anxietate. Faptul că nu-și doresc singurătatea și depind de alții, îi face să fie prietenoși, modești și sentimentali. În același timp, aceștia, nesiguri pe ei înșiși, sunt lipsiți de inițiativă, uneori lipsiți de principii și curaj.

Persoanele cu orientare exploatatoare iau orice au nevoie prin forță sau ingeniozitate. De asemenea, sunt incapabile de creativitate și, prin urmare, obțin idei și emoții împrumutând toate acestea de la alții. Trăsăturile negative ale unui personaj exploatator sunt agresivitatea, aroganța și încrederea în sine, egocentrismul și tendința de a seduce. Sunt persoane impulsive în relațiile cu cei din jur și au o stimă de sine crescută. Sunt predispuse la invidie, iar ceea ce au alții este întotdeauna mult mai atractiv decât ceea ce au ei. Evaluează oamenii din punctul de vedere al beneficiilor pragmatice și își pierd orice interes pentru ei dacă nu are posibilitatea de a i folosi. În relațiile sentimentale, persoana exploatatoare tinde să aleagă parteneri care sunt deja implicați în alte relații. Unor astfel de oameni le face plăcere să ia pe cineva de la cineva, pentru că așa se afirmă. E similar cu tipul paranoic, pe care îl găsim în alte tipologii.

Persoanele acumulatoare încearcă să posede cât mai multă bogăție materială, putere și iubire, ele se străduiesc din răsputeri să pună deoparte tot ce dobândesc. Spre deosebire de primele două tipuri, „acumulatorii” gravitează mereu spre trecut și sunt speriați de tot ce este nou. Seamănă cu personalitatea anal-retentivă a lui Freud: sunt personalități rigide, suspicioase și încăpățânate. O astfel de persoană nu știe să facă schimb cu lumea, dăruind și primind, așa că îi este teamă că resursele pe care le are nu vor fi suficiente pentru viața lui, transformând protecția lor în strategia sa de viață și sensul vieții sale. Datorită rigidității, inerției și pasiunii pentru constanță, o persoană cu o orientare acumulativă rămâne excepțional de fidelă și devotată căii pe care a ales-o cândva, în ciuda faptului că în viitor i-ar putea cauza un inconvenient. Potrivit lui Fromm, ele au și unele caracteristici pozitive – previziune, loialitate și discreție.

Spre deosebire de orientarea neproductivă, ale căror tipuri le-am prezentat, caracterul productiv reprezintă, din punctul de vedere al lui Fromm, scopul final al dezvoltării umane. Acest tip este independent, cinstit, calm, iubitor, creativ și realizează acțiuni utile din punct de vedere social. Productivul dezvăluie capacitatea unei persoane de gândire logică, dragoste și muncă. În esență, orientarea productivă în teoria umanistă a lui Fromm este starea ideală a unei persoane. Aproape nimeni nu a atins toate caracteristicile unei personalități productive. Cu toate acestea, Fromm era convins că, drept urmare a reformei sociale radicale, orientarea productivă poate deveni tipul dominant în orice cultură. Dar Fromm a fost, credem, un visător, el și-a imaginat o societate perfectă, una care, din păcate, nu credem că va putea exista vreodată. E aceeași societate pe care o idealiza și Hristos. De ce nu credem că această societate perfectă poate exista? Fiindcă Fromm aduce în discuție și un alt tip de caracter social, cel mai periculos dintre toate: tipul de piață. Iar acest tip îl întâlnim din ce în ce mai des în societatea noastră: în guvern, în primării, în relațiile sentimentale, în prefecturi, în structura partidelor politice, în instituții, în corporații. Chiar și la noi pe stradă.

„Scopul persoanei de piață este să funcționeze corect în circumstanțe date”, spunea Fromm. Cu eficiență maximă. Și dacă circumstanțele se arată în așa fel încât această persoană trebuie să-și distrugă rudele, colegii, vecinii, nu va ezita mult timp și o va face. Mai ales atunci când nu trebuie să decapiteze pe nimeni cu propriile mâini, ci doar să semneze documentele relevante pentru crimă, așa cum o făcea Eichmann, sau apăsând butonul fatal. Nimic personal, nici o implicare a propriei gândiri, doar responsabilitate față de circumstanțe și atât.

Pentru a-și crește valoarea, tipul de piață renunță la individualitatea sa. Este gata să se schimbe la nesfârșit, este ca un cameleon. Azi, dacă un sistem politic îi cere să execute o sarcină, indiferent care e aceasta, să-și toarne vecinii la securitate, să însceneze unui prieten de-o viață un delict flagrant, omul „de piață” o va face, fără nici o ezitare. Dacă mâine un alt sistem politic îi cere loialitate, i-o va oferi. E ceea ce noi definim a fi omul „care n-are mamă, n-are tată”, dar are un Dumnezeu: sistemul căruia îi este loial. Tot ceea ce îi cere doctrina, va executa sârguincios. El îi percepe pe alții ca pe o marfă, el e și vânzător, și marfă totodată. Această persoană se percepe pe sine ca un produs și ca un vânzător al acestui produs în același timp. Și chiar și în dragoste are o poziție de piață: ce pot oferi și ce pot primi în schimb? Tipul de piață nu tinde să construiască relații profunde și autentice cu ceilalți oameni, întrucât abordarea mărfurilor presupune interacțiune superficială la nivelul schimbului reciproc de servicii, și, ca și la piață, după ce ai preluat marfa, contactul se epuizează în mod natural. De aici relații superficiale cu oamenii, bazate pe interschimbabilitatea partenerilor.

Principala trăsătură a unei persoane cu orientare de piață este adaptabilitatea la cerințele celorlalți, de regulă la superiori, sensibilitate la așteptările lor și la conformismul complet. Ar părea că seamănă mult cu „sclavul înnăscut”, despre care am scris un articol, dar nu sunt nici pe departe sinonimi. La oportunist găsim trădare, lipsă de bun simț și educație, cinism, grandomanie, minciuni și cruzime, infatuare, gândire îngustă, exces de stereotipuri, amestecate între ele în cel mai neașteptat mod. Tipul de piață, așa cum am spus, are doar un slogan: „Sunt ceea ce vrei tu să fiu!”, uneori fără a avea nici un beneficiu. Unul din beneficiile sale, să zicem, ar fi acela că stima sa de sine are nevoie de o confirmare constantă, este complet dependentă de opiniile celorlalți. Iar dacă șeful, directorul, sistemul politic sau partidul îl mângâie pe creștet pentru faptele sale, el este mulțumit.      

Această persoană care nu și-a păstrat individualitatea în sine este cea care, potrivit lui Erich Fromm, reprezintă cel mai teribil pericol pentru umanitate. În ultimele sale cuvinte înainte de execuție, funcționarul eficient și responsabil, criminalul nazist Adolf Eichmann, nu s-a căit, el era ferm convins că nu are nici o vină, că pur și simplu, el a acționat normal, conform circumstanțelor și și-a făcut cu responsabilitate datoria. Eichmann a murit spânzurat. Dar, nu, nu am scăpat de el definitiv: astăzi, la vreun birou, într-un cabinet, pe scaunul ministerial, într-un laborator, un alt eichmann, care nu va fi deconspirat, poate, niciodată, există și execută sarcinile trasate, sârguincios. Doctrine, șefi, sisteme politice, grupări infracționale și guverne corupte au nevoie de sârguința și loialitatea lui.

Cristina Danilov este psiholog