La Universitatea de Medicina s-a stabilit data examenului de admitere

vineri, 09 februarie 2018, 20:22
1 MIN
 La Universitatea de Medicina s-a stabilit data examenului de admitere

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a stabilit calendarul de admitere la studii universitare de licenţă pentru sesiunea din iulie 2018.

Reprezentanţii conducerii instituţiei de învăţământ superior medical au decis ca examenul de admitere care are loc sub forma unui test-grilă şi care durează trei ore să aibă loc miercuri, 25 iulie, iar perioada în care studenţii care doresc să se înscrie îşi pot depune dosarele este 16 – 21 iulie. „Metodologia proprie privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în UMF Iaşi în 2018 nu a suferit modificări faţă de cea de anul trecut. Clasificarea candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obţinută la testul grilă, iar 10% media de la bacalaureat“, au precizat reprezentanţii UMF Iaşi.

Pentru specializările Medicină şi Medicină Dentară se va da examen din Biologie clasa a XI-a (Anatomia şi Fiziologia omului) – obligatoriu şi Chimie Organică sau Fizică – la alegere. Pentru specializarea Farmacie – Chimie Organică – obligatoriu şi Biologie Vegetală sau Biologie clasa a XI-a – la alegere. Pentru specializările Asistenţă Medicală Generală, Tehnică Dentară, Nutriţie şi Dietetică – la alegere între Biologie clasa a XI-a sau Chimie Organică. Pentru specializarea Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare – Biologie clasa a XI-a, iar pentru specializarea Bioinginerie – la alegere între Matematică sau Biologie clasa a XI-a. 

 

 

Comentarii