O mișcare a ministrului Rafila printre cauzele dezastrului campaniei de vaccinare antigripală la Iași

duminică, 04 februarie 2024, 09:17
6 MIN
 O mișcare a ministrului Rafila printre cauzele dezastrului campaniei de vaccinare antigripală la Iași

Campania de vaccinare antigripală pe judeţul Iaşi din acest sezon, 2024 – 2025, se anunţă a fi una dintre cele mai proaste din ultimii zece ani, în condiţiile în care avem şi un număr foarte mare de cazuri de gripă aflate în circulaţie. Conform datelor obţinute de către „Ziarul de Iaşi” de la Direcţia de Sănătate Publică, în momentul de faţă stăm mai prost cu vaccinarea antigripală faţă de anii dinaintea pandemiei. Iar interesant este că cel mai bun an al judeţului din acest punct de vedere a fost chiar anul 2020 – 2021. Care sunt cauzele?

În mod concret, în momentul de faţă, conform ultimei raportări a DSP Iaşi, s-au vaccinat împotriva gripei circa 53.000 de locuitori din judeţ. În cele două campanii de vaccinare dinaintea pandemiei COVID-19, 2018-2019 şi 2019-2020, în Iaşi s-au vaccinat 78.240, respectiv 93.836 de persoane. În anii pandemiei, 2020-2021 şi 2021-2022, s-au imunizat antigripal 124.003 persoane din judeţ, respectiv 79.940. Anul trecut, când pandemia a scăzut din intensitate şi măsurile de restricţie s-au ridicat în foarte multe cazuri, au fost 77.490 de persoane imunizate.

Prin urmare, în momentul de faţă, suntem la performanţa de a atinge 68,4% din cel mai prost an al vaccinării antigripale din ultimii cinci ani, şi la 42.7% din cel mai bun an. Desigur, ieşenii se vor putea vaccina în continuare măcar încă două luni de zile, dar specialiştii atrag atenţia că grosul celor care au avut intenţia de a se imuniza a apelat deja la medicul de familie în acest sens. Cum s-a ajuns aici?

Legislaţia bulversantă
Unul dintre lucrurile care s-a schimbat anul trecut a ţinut de accesul la vaccin şi de distribuţia sa. În mod concret, dacă în trecut statul român făcea achiziţii centralizate şi distribuia dozele către DSP-uri, care mai apoi aprovizionau medicii de familie, în 2023 s-a decis stoparea acestui sistem. Astfel, persoanele care beneficiază compensat de vaccinarea antigripală trebuiau să meargă la medicul de familie, să ia o reţetă cu care să meargă la orice farmacie, să-şi comande serul şi apoi să se imunizeze: fie în farmacii, fine înapoi la medicul de familie.

S-a mărit şi numărul de persoane care beneficiază de vaccinare antigripală compensată, în special prin adăugarea categoriei de adulţi, 45 – 65 de ani, care şi-au putut procura vaccinul cu 50% reducere. Medicii de familie au tras un semnal de alarmă încă din octombrie 2023 că această măsură, care suna bine pe hârtie, urma să aibă efecte greu de determinat în mediul rural.

Dr. Viorel Olăraşu, medic de familie din localitatea Ciorteşti, judeţul Iaşi, a explicat pentru „Ziarul de Iaşi” că anul acesta a vaccinat mai puţine persoane, deşi lista cu cei care aveau dreptul la vaccin compensat s-a mărit. În 2022, spune acesta, a cerut şi a primit de la DSP 500 de doze, pe care le-a făcut pe toate. Anul acesta numărul a fost mai puţin şi negocierile mai dure cu sătenii, ca să accepte imunizarea.

„Pacientul vine la cabinet, nu pentru vaccinare, că în mediul rural, cel puţin, nu vrea neapărat să se vaccineze. Dar are o afecţiune cronică. Şi atunci îi spuneam uite, trebuie să prevenim, vin gripele, vin virozele, ar fi mai bine să te vaccinezi. Iar oamenii, când sunt faţă în faţă cu doctorul, receptează mai uşor informaţia. Şi le ofeream serviciul aproape concomitent, în timp real: dacă erau de acord, îi şi vaccinam, şi rezolvam într-o singură prezentare. Bănuiam că se va ajunge acum în situaţia pe care mi-o prezentaţi dumneavoastră”, a precizat dr. Viorel Olăraşu.

Cum a fost transportat vaccinul din farmacii de către pacienţi?
Acesta a precizat că pentru pacientul din mediul rural, actualul sistem este solicitant. Fie trebuie să meargă la singura farmacie din sat, care poate are sau nu vaccin, cu reţeta de la medic, fie trebuie să găsească un mijloc de transport să meargă în oraş, să caute la farmaciile de acolo. Apoi se pune problema transportului: ca vaccinul să fie viabil, nu trebuie întrerupt lanţul de frig şi trebuie menţinut mereu între 2 şi 8 grade.

„Fiind de la ţară, omul nu ştiu dacă e pregătit să gândească sau să înţeleagă ce înseamnă asta. De ce să îl ţii într-o cutie izotermă, separat de mâncarea pe care o iau din oraş? E greu să faci asta. Farmacia îi dă vaccinul, farmacistul se asigură sau nu că îl transportă corect, dar după ce pleacă din farmacie omul face ce vrea cu el. Am îndoieli că lanţul de frig s-a respectat la toţi pacienţii mei. Vă spun şi de ce: chiar dacă am vaccinat mai puţin, nu trebuia să explodeze aşa numărul de cazuri de gripă anul acesta. Înseamnă că vaccinul nu şi-a atins ţinta, din mai multe motive. Dar unul dintre ele poate fi ăsta: că serul s-a inactivat, chiar dacă a fost făcut, nu a fost transportat cum trebuie”, a mai precizat dr. Viorel Olăraşu.

Medicii antivaccinişti au făcut mult rău
Explicaţiile nu se rezumă însă doar la schimbarea metodologiilor şi a procedurilor, cred experţii în sănătate consultaţi de „Ziarul de Iaşi”. Prof.dr. Luminiţa Smaranda Iancu, prorector al UMF Iaşi, care conduce Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi, spune că scăderea încrederii în vaccinare a populaţiei a jucat un rol important în campania aceasta antigripală, dar şi în cazul altor campanii de imunizare care vor urma.

„Scăderea încrederii în vaccinare a populaţiei, în general, contează foarte mult. Ar trebui făcute campanii pro vaccinare, dar s-a făcut foarte mult rău în pandemie, când au fost medici care le-au spus oamenilor «nu vă vaccinaţi că muriţi». Oamenii au părerea lor şi au dreptul la ea, dar când tu influenţezi studenţii la stagiile de practică, ieşi la televizor, pe canale de mare circulaţie, şi spui astfel de lucruri, lumea nu va mai şti ce să înţeleagă”, a punctat prof.dr. Luminiţa Smaranda Iancu.

Aceasta spune că o campanie de informare trebuie să fie onestă: trebuie vorbit despre efectele adverse, explicat care sunt riscurile şi beneficiile. Trebuie făcut orice, spune profesorul, promovarea sănătăţii, fie că vorbim de campanii televizate sau de „flash-mob-uri sau dansuri în stradă; orice, doar oamenii să înţeleagă”.

„Vaccinarea antigripală cred că este obligatorie, mai ales pentru categoriile de risc”
Dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, spune că în continuare Terapie Intensivă este plină în special de pacienţi care sunt infectaţi cu gripă. Cu toţii sunt nevaccinaţi, explică medicul, care face un apel public pentru ca vaccinare antigripală, sezonul acesta şi pe viitor, să devină obligatorie măcar în mentalul colectiv, dacă nu şi în plan legislativ.

„Vaccinarea antigripală este obligatorie din punctul meu de vedere pentru anumite categorii de pacienţi. Vorbim de copii care au un sistem imunitar care încă nu este format şi de persoane peste 65 de ani, la care sistemul imunitar are carenţe. De ce să nu îi protejăm? Evident că probabilitatea să dezvolte boala există, doar că vor face o formă uşoară. Medicii de familie trebuie ajutaţi prin prevenţie, ca Unităţile de Primire a Urgenţelor să nu mai fie asaltate de pacienţi”, a punctat dr. Florin Roşu.

Şi acesta crede că „bagatelizarea” vaccinării anti-COVID stă la baza lipsei de încredere a populaţiei în vaccinare. Specialistul argumentează că avem în continuare milioane de vaccinuri pe stoc, care sunt bune, doar că oamenii nu mai vor să le facă, chiar dacă „vaccinurile nu sunt împotriva populaţiei, sunt gândite astfel încât să fim protejaţi”.

Acesta spune şi că vaccinarea în farmacie nu este corectă, din punctul său de vedere, pentru că pacientul trebuie consultat de un medic, fie specialist, fie de familie, înainte de a fi declarat apt pentru a se imuniza. „Trebuie să nu ai temperatură, rinoree, dureri în gât. Dar vaccinarea nu se face în farmacii, ci după un consult, la medic. Foarte important: 15 minute după vaccinare pacientul trebuie să fie urmărit, eventual aşezat la orizontală. Unde realizăm asta într-o farmacie?”, a completat managerul. 

Comentarii