Miroslava face asfaltări de drumuri comunale de aproape 10 milioane euro

joi, 02 octombrie 2014, 01:56
2 MIN
 Miroslava face asfaltări de drumuri comunale de aproape 10 milioane euro

Primăria Miroslava va reabilita toate străzile şi drumurile locale din satele comunei.

Edilii au atribuit zilele trecute un contract în valoare de 35,8 milioane lei, fără TVA, pentru modernizarea întregii infrastructuri rutiere din comună. Acordul cadru a fost încheiat pe patru ani cu asocierea formată din firmele Viarom Construct SA, Conest SRL şi Bomaco SRL. Contractul vizează 85 de străzi şi drumuri locale care urmează să fie reabilitate, în total 45 km de artere.

„Starea tehnică a străzilor şi drumurilor propuse pentru modernizare este precară atât din punctul de vedere al elementelor geometrice în plan, cât şi al îmbrăcăminţii rutiere. Pe traseul drumurilor s-au format denivelări, făgaşe şi gropi, ceea ce face ca circulaţia să se desfăşoare anevoios, în condiţii de nesiguranţă şi disconfort“, au explicat edilii din Miroslava.

Primăria vrea să asfalteze cinci străzi de pe raza satului Brătuleni, care au o lungime totală de 1,2 km. Satul Uricani va avea nouă străzi asfaltate ca la carte, satele Miroslava şi Balciu 18 străzi în total, cu o lungime de 8,14 km.

Primăria Miroslava va asfalta alte 11 drumuri în satul Valea Adâncă, acest contract subsecvent având şi valoarea cea mai mare, cei peste 9 km de drumuri din Valea Adâncă urmând să fie modernizate în 6 luni. În contract au fost incluse şi nouă străzi în satul Proselnici, alte nouă în Ciurbeşti, cinci în Corneşti şi 12 străzi în Voroveşti. Toate arterele incluse în proiect vor fi modernizate într-o suprafaţă totală de 375.705 mp.
 

Comentarii