Simulare a unei catastrofe feroviare în tunelul de la Hereşti

miercuri, 31 mai 2017, 01:50
1 MIN
 Simulare a unei catastrofe feroviare în tunelul de la Hereşti

Peste 20 de victime ale unui accident feroviar petrecut pe raza comunei Cristeşti au ajuns ieri la spital. Transportul pacienţilor către cea mai apropiată unitate medicală a făcut parte dintr-o simulare de accident feroviar. 

Zeci de autospeciale şi echipaje de la ISU, SMURD, SAJ şi Poliţie au participat la simularea unei catastrofe feroviare, în tunelul de la Hereşti. Exerciţiul a presupus distrugerea tunelului după ce un tren cu două vagoane, respectiv cu 50 de călători, a intrat în zidul pasajului subteran şi a deraiat. În urma impactului cu zidul tunelului, o cale de acces s-a prăbuşit, salvatorii şi victimele având la dispoziţie o singură intrare în pasajul subteran. La locul intervenţiei, salvatorii au identificat mai multe victime.

„În simularea de accident feroviar au fost identificate 26 de victime. Dintre acestea, şase au reprezentat coduri roşii, 10 coduri galbene şi alte 10 coduri verzi. Am evacuat două coduri roşii cu elicopterul, unul cu echipajul TIM, de două ori, şi unul cu autospeciala pentru victime multiple. Codurile galbene şi pe cele verzi le-am evacut cu EPA, SAJ şi autospeciala pentru victime multiple“, a explicat prof. Diana Cimpoeşu, medic-şef SMURD Iaşi. Simularea de accident feroviar de la Cristeşti face parte dintr-o serie de exerciţii care se desfăşoară la nivel naţional. Astăzi, în municipiul Iaşi, va avea loc un nou exerciţiu: autorităţile vor simula evadarea unei persoane din Arestul Inspec­toratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Comentarii