Directorii de scoli, criticati la scena deschisa din cauza chiulului elevilor

marți, 18 octombrie 2011, 22:14
4 MIN
 Directorii de scoli, criticati la scena deschisa din cauza chiulului elevilor

Conducerea Inspectoratului Scolar a prezentat ieri, in cadrul sedintei anuale cu directorii, raportul de activitate pentru anul scolar precedent, punctind reusitele, esecurile si disfunctionalitatile din sistem. Numarul mare de absente inregistrat mai ales la liceu reprezinta o „pata neagra" pentru invatamintul iesean si ar fi responsabil, intr-o mare masura, de rezultatele slabe de la bacalaureatul din acest an.

La liceu, fata de anul scolar 2008-2009, in anul scolar precedent, media absentelor nemotivate per elev a crescut cu 10 procente, de la 28,03, la 38,18. „Extrapolind putin, ar fi insemnat ca toti elevii sa fi avut nota scazuta la purtare cu doua puncte. Vinovati pentru realizarea absentelor nu sint in primul rind copiii. Sint scoli – si ma refer indeosebi la grupurile scolare – in care elevii au cite 70-80 de absente nemotivate, si chiar 150, si nu sint exmatriculati. Cine ar fi trebuit sa ia masuri? Directorii, dirigintii si profesorii! Nu este permis sa mai continuam in felul acesta, deoarece intrebarea «de ce nu au luat elevii nostri bac-ul?» s-ar putea sa isi gaseasca un raspuns daca luam in calcul frecventa scolara foarte slaba la clasele de liceu", a punctat inspectorul scolar general Liliana Romaniuc.

„Ce facem cu restul"

Sefa ISJ le-a mai atras directorilor atentia asupra faptului ca invocarea mediilor foarte mici cu care elevii intra la liceu nu este cauza principala a esecului de la bacalaureat. „O problema pe care dumneavoastra ati ridicat-o in legatura cu rezultatele de la bacalaureat, si cu care eu am fost de acord, a fost aceea ca foarte multi elevi intra la liceu cu medii sub 5. Procentul acestora nu este insa de 20 sau 30% din totalul celor care intra in clasa a IX-a, ci de 4,49%. Prin urmare, este o cauza, dar nu una principala. Spuneti-le asta colegilor, fiindca nu vorbesc eu, datele statistice o arata!", a precizat Romaniuc. Inspectorul general le-a mai solicitat directorilor sa mediteze si asupra faptului ca, in timp ce peste 50% dintre elevii de clasa a VIII-a au luat cel putin 5 la evaluarea nationala, putin peste 40% din cei de clasa a XII-a au reusit sa obtina note de promovare la disciplinele de bacalaureat.

Liliana Romaniuc a mai spus ca scolile in care s-au inregistrat procente mici de promovabilitate la bacalaureat vor fi monitorizate pe tot parcursul acestui an scolar. Din zona „daca nu neagra, cenusie" a rezultatelor obtinute la bacalaureat, sefa ISJ a trecut in cea „luminoasa", a rezultatelor de la olimpiade si concursuri. In ultimii 3 ani, procentul olimpicilor ieseni intorsi cu premii din competitiile judetene, nationale si internationale a crescut constant. Astfel, daca in 2008-2009 dintre participantii la olimpiade si concursuri 68% au obtinut premii, in 2010-2011 au fost premiati 79% dintre participanti. „Avem extremele in oglinda: un numar de elevi care cuceresc aproape tot ce se poate cind participa la olimpiade si concursuri si rezultatele de la bacalaureat, resepctiv de la evaluarea nationala. Sint peste 300 de copii care fac performanta si merita sprijinul si aprecierea noastra, insa trebuie sa reflectam ce facem cu restul, adica cu peste 90.000 de elevi, cit sint in gimnaziu si la liceu", a spus Romaniuc.
Paradoxul calificativelor

Sefa ISJ a mai semnalat faptul ca, in timp ce scolile, directorii si profesorii primesc calificativul „Foarte Bine" la evaluarile anuale, elevii obtin rezultate tot mai slabe la examenele nationale. Prezent la intilnirea in cadrul careia conducerea ISJ a vorbit despre starea invatamintului iesean in anul 2010-2011, Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean, a avut o interventie care a stirnit risete si apaluze din partea directorilor din sala. „E o placere sa particip la aceasta analiza a rezultatelor obtinute in invatamintul iesean. Placerea se datoreaza si faptului ca ma aflu intr-o sala (sala de festivitati a Colegiului de Arta „O. Bancila", n.r.) construita din chiriile de la tonete, in vremea cind eram primar. A fost o initiativa indrazneata, numai ca ne-am dat seama in final ca nu avea toaleta, asa ca ne-am pus neuronii in functiune si am rezolvat si aceasta problema, ca sala sa fie functionala. Ceea ce ma bucura, de asemenea, e ca de citiva ani a inceput la Inspectoratul Scolar ofensiva femeilor. Doamna Gavrila si doamna Romanescu, ma scuzati, Romaniuc, sint doi oameni cu autoritate din toate punctele de vedere", a spus Simirad.

De asemenea, presedintele CJ a tinut sa ii felicite pe directorii pensionati incepind cu 1 septembrie: „Profit de ocazie ca sa ii felicit pe copilasii care au iesit la pensie. Le doresc pensie cit mai lunga, ca sa le faca in ciuda guvernantilor! Totodata, le recomand sa intre in politica, cei tineri fiind cam in mintea copiilor, ca sa avem o casta mai inteleapta".

Comentarii