Ploi şi intensificări de vânt în întreaga ţară, începând de mâine după-amiază

marți, 15 octombrie 2013, 12:03
1 MIN
 Ploi şi intensificări de vânt în întreaga ţară, începând de mâine după-amiază

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare meteo referitoare la ploi şi intensificări de vânt în întreaga ţară începând de miercuri după-amiază până joi la prânz.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 octombrie, ora 14,00 – 17 octombrie, ora 12,00, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40 l/mp.

La munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În acelaşi interval, vântul se va intensifica treptat îndeosebi în vestul, sudul teritoriului şi în zona montană şi va atinge la rafală 45…50 km/h, iar pe arii restrânse 60…70 km/h. (Agerpres)

Comentarii