Ziua Victoriei: între Gdansk şi Moscova

Dacă ar fi să descriem sintetic semnificaţia sărbătoririi la Moscova a celor 70 de ani scurşi de la victoria împotriva Germaniei naziste, atunci varianta cea mai potrivită ar fi aceea în care am suprapune imaginea cuplului Vladimir Putin – Xi Jinping peste cea mai mare paradă militară care a avut loc în ultimii zeci de ani. O paradă la care au luat parte peste 16,000 de militari, 200 de tancuri, lansatoare de rachete şi vehicule blindate şi peste 150 de avioane şi elicoptere de luptă. Semnificativ, celor doi lideri li s-au alăturat alţi conducători recunoscuţi pentru ostilitatea faţă de Occident, precum Nicolas Maduro din Venezuela, Robert Mugabe din Zimbawbe sau Raul Castro din Cuba. Cu zece ani în urmă, alături de Vladimir Putin se afla George Bush împreună cu principalii lideri occidentali, iar în 1995 Bill Clinton era invitatul special al lui Boris Elţîn. Acum s-au alăturat coloanei militare care a defilat în Piaţa Roşie 100 de soldaţi chinezi, semn al unei legături tot mai strânse a celor două ţări pe această linie. Ca o ilustrare a tot mai extinsei dimensiuni militare a colaborării dintre Moscova şi Beijing, trei nave militare chinezeşti au intrat în Marea Neagră pentru a participa la comemorarea zilei de 9 mai în portul Novorosisk, iar în curând vor participa, pentru prima dată, alături de marina militară rusă la exerciţii militare navale derulate în Marea Mediterană, în zona flancului de sud al NATO.

Maniera în care se sărbătoreşte sfârşitul celui de-al doilea război în Europa, în Occident şi în Rusia, reliefează prăpastia care desparte două lumi total diferite: pe de o parte comemorări axate în principal pe sacrificiile umane, pe tragedia care a zguduit continentul, cu depuneri de coroane de flori şi momente de reculegere; pe de alta, o etalare agresivă a forţei militare. Sigur că şi la Moscova se vorbeşte despre veteranii de război, despre sacrificiile umane făcute de Uniunea Sovietică în timpul a ceea ce ruşii numesc marele război patriotic, dar în mod clar accentul cade întotdeauna pe defilarea militară, pe expunerea echipamentelor de vârf aflate în dotarea armatei.

Criza din Ucraina, care a determinat UE şi America să adopte sancţiuni împotriva Kremlinului şi i-a făcut pe marea majoritate a liderilor occidentali să decline invitaţia de a participa la parada militară de la Moscova, a scos în evidenţă pregnant fractura existentă între cele două părţi. De altfel, sâmbătă Vladimir Putin a ţinut să vorbească din nou despre opoziţia Rusiei faţă de o lume unipolară, fraza standard prin care el descrie o ordine internaţională în care prevalează valorile democraţiei de tip occidental şi Statele Unite joacă un rol dominant.

Cu toate acestea, la nivelul Europei, în ciuda sancţiunilor adoptate, de altfel, cu mare greutate de UE, există diferenţe deloc neglijabile de atitudine determinate fie de interese economice naţionale, fie de percepţii diferite asupra Rusiei. Milos Zeman, preşedintele Republicii Cehe, şi premierul slovak, Robert Fico, au ţinut să facă notă discordantă, ducându-se totuşi la Moscova, deşi nu au asistat la parada militară din Piaţa Roşie, iar Angela Merkel a depus pe 10 mai, alături de Vladimir Putin, o coroană de flori la mormântul eroului necunoscut de lângă Kremlin. Berlinul a încercat astfel să păstreze deschisă linia de comunicare cu Rusia fără a renunţa la presiunile europene introduse în urma anexării Crimeei şi agresiunii din estul Ucrainei. Un mers pe sârmă nu tocmai simplu. Deşi Angela Merkel a dorit să confere vizitei un caracter discret, de natură simbolică, pentru ruşi prezenţa ei la Moscova a reprezentat o binevenită lovitură de imagine. Serghei Lavrov, ministrul de externe al Federaţiei Ruse, a descris-o drept un gest semnificativ menit să "disrupă campania negativă anti-rusească din Vest".

Pentru o parte dintre ţările din Europa, mai ales cele din Est, 9 mai este departe de a fi o sărbătoare. Iar contextul de securitate tensionat de pe continent a făcut ca acest punct de vedere să fie exprimat mult mai explicit ca în trecut. Pe 8 mai, alături de Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, lideri din Europa Centrală şi de Est, între care s-a aflat şi preşedintele Klaus Iohannis, s-au reunit în Polonia, la Gdansk, într-un eveniment considerat la Kremlin drept o "provocare" pentru că reamintea în mod explicit de Pactul Ribbentrop – Molotov, dintre Rusia lui Stalin şi Germania lui Hitler. Cu acest prilej, Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, a ţinut să spună că "pentru lituanieni, polonezi şi alte naţiuni din Europa Centrală războiul nu s-a sfârşit pe 8 mai; am suferit o nouă ocupaţie, o nouă dictatură şi noi atrocităţi".

De la Moscova, istoria se vede cu totul altfel. Şi Pactul Ribbentrop – Molotov, şi gulagurile staliniste, s-au evaporat. Se vorbeşte doar despre victoria din marele război patriotic, despre măreţia Rusiei şi despre ameninţările occidentale. Şi despre lumea unipolară care ar trebui să fie înlocuită cu o alta în urma eforturilor unui front revizionist sub bagheta Moscovei şi Beijing-ului. În acest context, imaginea triumfalistă oferită ruşilor şi întregii lumi de uriaşa paradă militară de 9 mai este în egală măsură îngrijorătoare şi amăgitoare.

Într-un articol remarcabil şi amar apărut în The New York Times, Mihail Şîşkin, unul dintre cei mai importanţi scriitori ruşi ai momentului, vorbeşte despre "delirul războiului" care bântuie astăzi Rusia lui Vladimir Putin avertizând că în istorie "ura a fost întotdeauna urmată de sînge". "Ruşii sunt chemaţi, din nou, să lupte împotriva fascismului. Isteria patriotică de pe ecranele televizoarelor este arma miraculoasă a regimului. Datorită "cutiei zombie" poporului i s-a livrat o imagine prefabricată a lumii: Vestul vrea să ne distrugă, aşa că trebuie să fim pregătiţi, la fel ca taţii şi bunicii noştri, să ducem un război sfânt împotriva fascismului şi trebuie să fim gata să sacrificăm totul pentru asta". De aceea, pentru el "Ziua Victoriei de astăzi nu are nimic de a face cu victoria poporului sau cu victoria tatălui meu. Nu este o zi a păcii şi a comemorării victimelor. Este o zi a zăngănitului săbiilor, a coşciugelor de zinc, a agresiunii, o zi a marii ipocrizii, a marii ticăloşii".

Cum vor interpreta europenii evoluţiile în curs dintr-o Rusie în care puseurile naţionaliste au atins cote nemaiîntâlnite în zeci de ani? Dacă ne luăm după bugetele de apărare mereu supuse reducerilor, după preocuparea minimală pentru chestiunile legate de securitate a multor state de pe vechiul continent şi la semnalele prietenoase transmise Kremlinului de unele dintre ele răspunsul este previzibil.