Mai putini consilieri judeteni in AGA de la "Drumuri si Poduri" si "Judeteana de Apa"

duminică, 06 august 2000, 23:00
2 MIN
 Mai putini consilieri judeteni in AGA de la "Drumuri si Poduri" si "Judeteana de Apa"

In sedinta Delegatiei Permanente de vineri, consilierii judeteni au fost de acord cu modificarea numarului de reprezentanti ai CJ in Adunarea Generala a Actionarilor de la SC "Drumuri si Poduri" SA si SC "Judeteana de Apa" SA, mai precis cu reducerea acestuia de la 5 consilieri la doar 3. Propunerea a apartinut consilierului PSM Petre Candidatu, fiind sustinuta ulterior si de presedintele CJ, Aurel Simionescu. Delegatia Permanenta a Consiliului Judetean Braila a avut de dezbatut in sedinta de vineri nu mai putin de 14 proiecte de hotariri ce asteptau a fi avizate urmind ca in sedinta din 14 august, sa fie aprobate.
Patru dintre acestea au facut referire la Directia Generala de Protectie a Drepturilor Copilului, care a preluat incepind cu 1 august inca patru unitati ce ingrijesc copiii in regim rezidential, respectiv Gradinita speciala, Scolile speciale de baieti si fete si Caminul spital de recuperare neuro-psihomotorie Baraganu.
Referindu-se strict la Caminul Spital Baraganu, consilierii judeteni au propus si totodata au avizat preluarea a 10 din cei 16 asistenti medicali ai Caminului de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. De asemenea cei 96 copii ai Caminului vor fi inscrisi la medicul de familie din localitate, dr. Rodica Radutoiu, fostul director al institutiei.
In cadrul aceleiasi sedinte, membrii Delegatiei Permanente au avizat si modificarea organigramei aparatului propriu al Consiliului Judetean precum si prelungirea termenului de dare in folosinta gratuita a unui spatiu din Casa Tineretului, Bibliotecii Judetene "Panait Istrati".
Prelungiri ale termenelor de folosinta gratuita a unor spatii au mai primit Facultatea de Inginerie – Universitatea "Dunarea de Jos" si Asociatia Sportiva "Dacia Unirea", care functioneaza in Calea Calarasilor nr. 29, respectiv vila "Lacramioara" din statiunea Lacu Sarat. (Gina PAVLICENCO)

Comentarii