"Nu-i da, Doamne, nimanui/Viata militarului…"

Marti noaptea, pe peronul Garii Roman, a fost mare agitatie, ca la o petrecere de dupa nunta. Pentru cei neavizati, precizam ca au plecat recrutii ce fac parte dintr-un nou contingent in armata.
Pentru cei aproximativ 25 de proaspat incorporati, care se puteau observa dupa binecunoscutele (si detestatele, in aceeasi masura) valize maronii din lemn, se adunase o multime de mai bine de 150 de oameni: parinti indurerati, prieteni care vor duce dorul cruntelor betii, iubite inlacrimate.
Bilet catre catanie
Gindul ca vor lipsi pe o perioada de un an din viata celor apropiati s-a cuibarit in inima acestora de mai bine de o luna, cind un petic de hirtie le-a adus aceasta veste. Toate proiectele de viitor, visele pline de speranta, vor trebui, pentru acesti tineri, sa sufere aminare, pentru o perioada de un an.
Drumul spre Gara parca nu spune nimic despre aceasta brusca schimbare a traiectoriei cursului vietii celor chemati la oaste. Ninsoarea, care nu dureaza mai mult de cinci minute, pare sa-i spuna recrutului ca nu va fi plecat decit pentru o mica perioada de timp. Nimeni nu vorbeste despre armata. Reintilnirea cu prietenii pare mai calda ca niciodata in acest moment, dar nimeni nu vrea sa se gindeasca la motivul pentru care se intimpla acest lucru. Micile animozitati dispar si greselile sint iertate. Daca pina acum nu pareau sa aiba vreun sens, toate nimicurile de pe lume se povestesc in citeva minute, de parca ar fi cele mai importante probleme ale omenirii.
Bautura amorteste suferinta
Am ajuns si la Gara. Casetofonul si acordeonul sint prezente pentru a indulci despartirea. Trenul soseste peste vreo ora. Se desface prima sticla de vin. "Armata usoara!", "Hai liberare!" si altele de acest gen se aud peste tot. Toti il imbratiseaza pe noul soldat, iar inima acestuia parca nu se mai stringe atit de tare, vazind ca nu este singurul care pleaca. "Nu merge nimeni la Craiova?", intreaba, tremurator, unul dintre ei, ingrozit, probabil, de povestile despre superiorii olteni din cadrul Armatei.
In acest moment, noul soldat realizeaza ce i se intimpla. Inconjurat de prieteni, asteptarea clipei fatidice e mult mai usoara. S-a terminat prima sticla de vin. Acest deosebit moment nu impune oprelisti in ceea ce priveste cantitatea lichidului rubiniu, asa ca se mai desface o sticla.
Crainica Garii pare sa anunte ca, in circa zece minute, se va produce sosirea trenului. Nu toti relizeaza apropierea despartirii pentru ca vocea care razbate din megafon este acoperita de cintecele si larma de pe peron. Zece minute. Doar atit timp a mai ramas de petrecut cu cei dragi.
"Militarul in termen X, de la Unitatea Militara 89.89.889, primele 30 de secunde de armata netaxabile…", e doar una din glumele care incearca sa destinda atmosfera.
"Fii tare, frate!"
Urmeaza schimbul de adrese si de numere de telefon. Se aude si o adresa de e-mail (oare cum va reusi sa comunice militarul in termen prin intermediul Internetului?). Mama nu-si mai poate stapini lacrimile. Tatal stringe tare din dinti, gindindu-se ce greutati il astepta pe fiul sau, departe de casa. Urmeaza prietenii. Ultimele imbratisari, ultimele urari de bine, ultimele stringeri de mina. "Fii tare, frate! Un an o sa treaca mai repede decit crezi acum, si-o sa fii din nou acasa!"
Despartirea de fata iubita e cea mai grea. Trupul iubitei e strins in brate mai patimas ca niciodata. Cuvintele sint de prisos si sarutarile le iau locul. Lacrimile curg fara opreliste. Incertitudinea asupra viitorului impreuna cu persoana iubita se cuibareste in sufletul soldatului. "Oare ma va astepta?". Raspunsul il va primi abia peste un an.
A venit si trenul. Fara prea multe cuvinte, pentru a scurta agonia despartirii, militarul se urca in tren. Cele citeva minute, ce reprezinta timpul de stationare al trenului, trec parca in doua clipe. Trenul pleaca. "Ne vedem la juramint!", se mai aude un glas, in acordurile cintate cu mare patima: "Nu-i da, Doamne, nimanui/
Viata militarului!" (C. BARGAOANU)